Nu mai avem tineri calificaţi pentru inserţia pe piaţa muncii!
Elevii din Argeş se codesc să aleagă şcolile profesionale şi preferă să meargă la liceu, chiar dacă aptitudinile şi cunoştinţele lor nu corespund specializării la care nimeresc de obicei. De vină pentru acest lucru sunt atât dascălii care-i pregătesc până în clasa a VIII-a şi nu-i îndrumă în direcţia potrivită profilului lor şcolar, cât şi părinţii care-şi visează odraselele numai doctori şi ingineri, chiar dacă "isteţii" sunt la limita de a repeta anul... Aşa se face că elevii "cocoloşiţi" exagerat de către părinţi şi diriginţi ajung să urmeze o specializare cu care nu se intersectează, unde nu se regăsesc şi pe care n-o pot asimila, rezultând un fiasco total la încheierea celor patru ani de studiu, când "pică" BAC-ul la cel puţin una dintre materii. Asta în timp ce reprezentanţii firmelor argeşene spun că este tot mai greu să identifice pentru angajare tineri calificaţi, căci numărul lor este tot mai mic de la un an la altul. De exemplu, anul acesta, în Argeş există aproximativ 83.000 de elevi, dintre care circa 4.500 sunt în primul an de liceu şi numai 250 sunt înscrişi la şcoli profesionale. Pe lângă faptul că, anul trecut, în şcolile profesionale n-a existat nici măcar o clasă cu specializarea "Construcţii" în Argeş, singurul agent economic implicat în pregătirea de tineri calificaţi este Dacia Renault, care are încheiat contract cu învăţământul dual. Ceilalţi se plâng, dar nu fac nimic ca să-şi genereze viitori angajaţi pregătiţi corespunzător.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
