Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 07:12

Argeşenii nu s-au uitat la bani în bâlci!

Zilele Municipiului au debutat nesperat de bine anul acesta. Deşi tot auzim în stânga şi-n dreapta că românii nu mai au bani, duminică seara, platoul din faţa Sălii Municipale de Sport a fost arhiplin. "De vină" or fi fost şi artiştii invitaţi anul acesta, dar, în orice caz, mai degrabă ocazia de a petrece un timp liber altfel decât de obicei a fost flagelul care i-a scos din casă pe argeşeni. Viermuiala din "bâlci" ar fi fost greu de suportat pentru claustrofobi, însă cei care s-au aventurat în îmbulzeală au îndurat cu răbdare împunsăturile şi călcatul pe picioare. Totul de dragul de a se simţi bine cu familiile şi prietenii. La Curtea de Argeş au venit vizitatori din tot judeţul şi chiar mai de departe, căci printre cei cu care am stat de vorbă se numărau şi persoane din Piteşti, Câmpulung sau Bucureşti. Dar la concerte s-au oprit şi turiştii care au fost în trecere prin zona, fiindcă muzica a răsunat până departe. În margine, acolo unde se află spaţiul amenajat pentru a lua masa, duminică seara nu aveai loc s-arunci un ac. Deşi preţurile practicate de comercianţi se prezentau destul de piperate, frigăruile apetisante, hălcile de carne suculente, pastrama irezistibilă şi hamsiile prăjite erau la mare căutare. Cozile interminabile de la casele de marcat se continuau cu alte cozi la zona meselor, unde n-aveai ce face decât să aştepţi în picioare până când se elibera câte o băncuţă. Trecem la desert, unde vânătoarea de gogoşi cu topping şi kurtoşi se lăsa cu aceleaşi cozi inepuizabile. Maşinile de distracţii au funcţionat neobosite până în noapte, iar porumbii copţi sau fierţi şi clasica vată pe băţ au atras ca un magnet copiii. Atmosfera din weekend pare să anticipeze un succes al organizării, însă rămâne de văzut ce va mai fi până la final. Nu putem să nu ne arătăm dezgustul faţă de proasta educaţie a unora care au ignorat coşurile de gunoi şi au "scăpat" pe jos toate gunoaiele produse. La acest capitol mai avem mult de lucrat...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It