Administratorii de bloc mai pot ocupa funcţia doar dacă au certificat de calificare profesională!
Începând de luna viitoare, persoanele fizice atestate în prezent pentru funcţia de administrator de bloc vor trebui să obţină un certificat de calificare profesională, dacă nu au deja unul. Această condiţie va fi obligatorie pentru ca administratorii să-şi păstreze funcţia şi după intrarea în vigoare a viitoarei Legi a asociaţiilor de proprietari. Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor a apărut luni în Monitorul Oficial şi se va aplica din 28 septembrie, când se va abroga cadrul legal actual constituit de Legea nr. 230/2007. Administratorii vor avea la dispoziţie o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, adică până la 28 septembrie anul viitor.
Potrivit noii legi, certificatul de calificare profesională va reprezenta actul care dovedeşte calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a fi administratori de bloc. Practic, doar persoanele care îl deţin vor putea fi atestate apoi de primarul localităţii pentru a îndeplini ocupaţia de administrator de bloc. În prezent, Legea nr. 230/2007 şi normele sale de aplicare prevăd doar obligaţia administratorilor de a fi atestaţi de către primar, atestatul având drept scop "certificarea calităţilor profesionale ale persoanelor care doresc să practice activitatea de administrare a imobilelor la asociaţiile de proprietari".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
