Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 01:53

La Curtea de Argeş mai trăiesc doar patru veterani de război!

Sâmbătă, familia, prietenii şi membrii filialei locale a Asociaţiei Veteranilor de Război l-au condus împreună cu o gardă de onoare pe ultimul drum pe Gheorghe Iordache. Acesta a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial atât pe frontul din Răsărit, unde a ajuns până la Odessa, dar şi pe cel din Apus, până în Ungaria. Soarta a vrut ca plt. Iordache să fie scutit de răni şi să se întoarcă acasă, printre cei dragi, fără sechele, ne-a povestit nepotul său, Ion Olteanu, directorul de la AFP Curtea de Argeş. Tot din aceeaşi sursă am aflat că veteranul de război şi-a întemeiat o familie binecuvântată cu 3 copii, dintre care un băiat şi a fost bunic pentru alţi 7 urmaşi. Ani de zile a lucrat la Comisariatul Militar şi s-a bucurat de respectul concitadinilor. Anul acesta, la data de 1 aprilie a împlinit vârsta de 98 ani şi a primit o înaintare în gradul de căpitan în rezervă care l-a bucurat foarte mult. S-a stins din viaţă în mijlocul celor dragi şi îşi va dormi somnul de veci la cimitirul de la Biserica Bolniţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Curtea de Argeş, col.(r) Ion Pătrunjel, ne-a mărturisit îndurerat că în municipiu mai supravieţuiesc doar patru veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial, şi anume: Gheorghe Gârbacea, Alcibiade Ghiuri, Haralamb Costachi şi Aurel Ionescu. Se duc veteranii...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It