România - tot mai săracă: acad. Mircea Maliţa a trecut la cele veşnice
Luni, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţii publice româneşti din a doua jumătate a secolului trecut a decedat la vârsta de 91 ani. Acad. Mircea Maliţa a fost un deschizător de drumuri în studiul interdisciplinar, personalitate complexă, de factură renascentistă, cu participări semnificative în numeroase domenii de activitate social-ştiinţifice şi politice. Născut la 22 februarie 1927 la Oradea, în casa av. Pavel Maliţa, a primit o educaţie solidă din partea mamei, Veturia, în cei "şapte ani de acasă". Studiile le-a gimnaziale şi liceale le-a efectuat la Oradea şi apoi, după cedarea nordului Transilvaniei, la Făgăraş, Beiuş şi Bucureşti, unde avea să-şi desăvârşească studiile universitare în Matematică şi apoi Filosofie, în 1949. La 22 ani, Mircea Maliţa devenea prof. universitar şi apoi ocupa postul de director al Bibliotecii Academiei Române.
O întâlnire care i-a influenţat decisiv viitorul a fost cea din 1949, la Paris, cu Mihail Sadoveanu, care i-a facilitat apoi intrarea în diplomaţie prin ocuparea postului de consilier al Misiunii Permanente a României pe lângă ONU (1956-1961). Prima misiune diplomatică în străinătate a fost la Conferinţa UNESCO de la Montevideo, iar în 1956 era consilierul lui Athanase Joja, în prima delegaţie română care ajungea la ONU. În perioada 1960-1962 a condus Direcţia Culturală din cadrul Ministerului de Externe. Între 1962 şi 1969 a fost ministru adjunct de Externe cu atribuţiuni pe relaţia cu Naţiunile Unite, timp în care a cristalizat ideea unei politici independente de URSS, preluată apoi de Gheorghe Gheorghiu Dej şi de urmaşul său, Nicolae Ceauşescu, cel care practic a confiscat-o. Din februarie 1970 a părăsit diplomaţia şi a îndeplinit până în octombrie 1972 postul de ministru al Educaţiei şi Învăţământului, perioadă în care a adus îmbunătăţiri semnificative procesului instructiv-educativ, dintre care merită amintite introducerea studierii limbilor străine occidentale, a informaticii şi a conceptului de management. În iulie 1972 era validat membru al C.C. al PCR şi opt ani mai târziu revenea în diplomaţie, îndeplinind funcţiile de ambasador în Elveţia, la Berna şi apoi la sediul ONU de la Geneva (1980-1982) şi, în sfârşit, la Washington, SUA, între 1982 şi 1984.
Căzut în dizgraţia Elenei Ceauşescu, a fost rechemat în ţară şi i s-au retras toate funcţiile politice, fiind practic trecut pe linie moartă în 1984. După 1990 şi-a impus un adevărat ascetism politic, deşi a fost fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre şi cofondator şi membru de onoare al Clubului de la Roma, despre care iniţiaţii ştiu cam ce rol şi influenţă a avut şi încă mai are asupra cursului evenimentelor din întreaga lume. A părăsit lumea noastră lăsând în urmă două fiice şi trei nepoţi (un singur băiat) şi, drept moştenire, învăţămintele unei cariere prodigioase în timpul căreia şi-a slujit ţara ca un veritabil patriot. Deşi unii sunt tentaţi să-l privească doar ca pe un fost comunist, Mircea Maliţa a fost şi rămâne un exemplu de patriotism, care a adus prestigiu şi imagine României, bucurându-se de respectul tuturor celor care ştiu să preţuiască valorile autentice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
