Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 23:42

URSUL PANDA CHINA MEGA SHOP - furnizorul cumpărătorilor chibzuiţi! (P)

La mai puţin de două luni de zile de la deschidere, magazinul cu 5.000 de produse începe să-şi consolideze o reputaţie care pare să reducă la tăcere concurenţa. Abundenţa mărfurilor din game diferite, primenirea sătămânală a stocurilor, acoperind aproape tot spectrul necesităţilor gospodăreşti, amabilitatea personalului şi, nu în ultimul rând, respectarea devizei IEFTIN şi BUN, i-au adus mulţi fani printre argeşeni. Iar numărul lor creşte constant, la modul cel mai firesc, de la zi la zi, după ce s-a anunţat decizia conducerii de a acorda BONUS de 5% la cumpărăturile în valoare de peste 50 lei! Parcarea din faţa magazinului URSUL PANDA CHINA MEGA SHOP a fost asfaltată şi acum s-au creat condiţii civilizate optime pentru clienţi! 

Cumpărătorul care nu vine cu ţinte precise poate uita de timp când intră printre rafturile în care sunt o sumedenie de produse ce-l pot tenta şi de care poate descoperi că ar avea neapărată nevoie acasă. Şi nu trebuie să mire pe cineva, fie că luăm în calcul ceasurile de mână şi nu numai, aparatura radio multifuncţională, boxele audio, calculatoarele, genţile de scule auto, instalaţiile sanitare, jucăriile ce fac deliciul copiilor, dotările de bucătărie, inclusiv bogata gamă de vase, aparatură şi ustensile diverse, lenjeriile, umbrelele, fie că vorbim despre articolele de marochinărie, de sport (confecţii, tricotaje, încălţăminte) sau despre alte minunăţii care abia aşteaptă să fie descoperite şi cumpărate. 

URSUL PANDA CHINA MEGA SHOP poate reprezenta o adevărată peşteră a comorilor pentru orice pasionat de shopping, care ştie să rămână raţional şi are respect pentru banii munciţi. 

VENIŢI ŞI VĂ VEŢI CONVINGE DE ACEST ADEVĂR! NU EZITAŢI: CUMPĂRAŢI ŞI CÂŞTIGAŢI!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It