Fără curent electric la Valea Danului, Cepari şi Şuici!
În săptămâna 14-20 mai, Distribuţie Oltenia va executa lucrări în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai acesteia. Astăzi nu va fi curent electric în comuna Valea Danului, în satele Rădeşti, Borobăneşti, Valea Danului şi Herişani, între orele 08.00 şi 16.00, în timp ce marţi vine rândul comunelor Şuici, sat Valea Calului şi Cepari, sat Plaiu Oii, între orele 08.00 şi 09.00, dar şi în comuna Valea Danului, în satele Verneşti şi Bolculeşti, între orele 08.00 şi 16.00. Miercuri se repetă situaţia la Şuici, sat Valea Calului şi la Cepari, sat Plaiu Oii, între orele 08.00 şi 09.00, iar vineri se întrerupe furnizarea energiei electrice între 08.00 şi 16.00, iar în comuna Valea Danului, satele Verneşti şi Bolculeşti, între orele 15.00 şi 16.00. Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro. Constituie pericol iminent de electrocutare următoarele acţiuni întreprinse de persoane neautorizate: intrarea în posturile de transformare; urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice; înlocuirea siguranţelor electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe. Deficienţele în alimentarea cu energie electrică ce afectează reţelele electrice din judeţul Argeş pot fi semnalate non-stop, direct operatorului de distribuţie, la unul dintre numerele de telefon 0800.500.000 - număr de telefon gratuit în orice reţea, 0251.408.006, 0251.408.007 şi 0251.408 008 - numere de telefon cu tarif normal în reţeaua naţională. Folosind doar codul locului de consum şi numărul de telefon, abonaţii pot sesiza întreruperile în alimentarea cu energie electrică după aproximativ 20 secunde de aşteptare şi fără a mai intra în contact cu un operator. Codul locului de consum se află pe factura de energie electrică şi începe cu 005.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
