Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 19:27

Întâlniri minunate la "Sf. Cristofor"

 Pentru a întâmpina Sărbătorile Pascale cum se cuvine, copiii de la Centrul "Sf. Cristofor" au muncit intens la pregătiri. Înainte de marea sărbătoare creştinească, ei au fost vizitaţi de prietenii lor de la Şcoala Gimnazială Caloteşti, cu care au petrecut o zi memorabilă, dând mare atenţie obiceiurilor pascale, a tradiţiilor şi a semnificaţiilor lor. Ca de fiecare dată, sosirea oaspeţilor a fost un real prilej de bucurie pentru micuţii de la centru, iar întâlnirea a început cu veselie, jocuri în aer liber, distracţie, aşa cum ar trebui să fie fiecare zi din copilăria lor. S-au strâns în jurul meselor de lucru şi au împărtăşit noutăţi la un pahar de suc şi-un desert. A urmat apoi acţiunea de decorare a ouălor, pentru care au apelat la motive tradiţionale, dând frâu liber imaginaţiei şi creativităţii. De la cei mai mici până la cei mai mari, fiecare a muncit concentrat, pentru că exista şi un premiu pentru cel mai frumos ou decorat. Chiar dacă fiecare copil şi-l dorea, el a fost câştigat de unul dintre oaspeţi. Fireşte, nu s-a supărat nimeni, ci toată gaşca de prichindei s-a bucurat de reacţia de fericire a premiatului. De altfel, ca să nu uite de acea zi, fiecare vizitator a primit din partea gazdelor câte un tricou roşu, aceasta fiind culoarea semnificativă pentru Sfintele Paşti. "La plecare, copii şi-au promis să se reîntâlnească şi să mai petreacă astfel de zile, fiind momente de neuitat, care dau culoare copilăriei, care îi fac să uite de ceea ce este greu, dificil în viaţa lor, de faptul că lipsa de implicare a instituţiilor de stat responsabile şi legislaţia care nu favorizează sistemul de servicii sociale poate face ca fiecare întâlnire de acest fel să fie ultima. Orice sprijin oferit copiilor la această vârstă face ca ei să evolueze frumos în viaţă, să devină independenţi, să nu fie o povară pentru stat atunci când sunt adulţi", a fost concluzia coordonatorului centrului, psihoterapeut Marilena Bădoi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It