Concursul BUCURII PASCALE s-a încheiat la Corbeni cu premii şi un spectacol tematic
În vreme ce creştinii se pregătesc printr-un întreg ritual spiritual şi nu numai să sărbătorească Paştele, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corbeni a căutat să împământenească tradiţia Concursul judeţean de creaţie literară şi plastică intitulat BUCURII PASCALE şi a implementat, pentru a doua oară, proiectul care are menirea de a reuni copii şi dascăli, de a crea legături durabile, prietenii unite sub acelaşi ţel, al faptelor bune, al respectului pentru obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti. Concret, competiţia a presupus realizarea de lucrări practice - plastice sau literare - realizate cu interes şi dăruire, păstrându-se identitatea, valorificându-se istoria, credinţa şi obiceiurile locurilor din care provin. Concursul s-a încheiat zilele trecute printr-o activitate cultural-artistică deosebită, organizată de elevii de la şcoala-gazdă, în cadrul căreia s-a dat glas unor cântece specifice Sărbătorilor Pascale din zona Corbeni, cu acompanierea formaţiei "Fluieraşii" de la aceeaşi unitate de învăţământ. După ce au fost jurizate lucrările trimise de copii, s-au acordat şi premiile. Astfel, la Secţiunea Creaţie literară - participare directă a fost răsplătiţi pentru munca lor următorii elevi: Lavinia Străuţ, clasa a II-a, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul I; Maria Popa, clasa a III-a, Şcoala Albeştii Ungureni - locul II; Andrei Dovleac, clasa a III-a, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul III; Alexandru Sorescu, clasa a III-a, Şcoala Brăteşti - menţiune; Antonia Miu, clasa a IV-a, Şcoala Albeştii de Argeş - locul I; Maria Vîlcu, clasa a IV-a, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul II; Teodora Nicolae, clasa a IV-a, Şcoala Albeştii Ungureni - locul II; Francesca Şerbănoiu, clasa a IV-a, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul III; Ioan Sorescu, clasa a IV-a, Şcoala "George Stephănescu" Arefu - menţiune; Gabriel Obrocea, clasa a IV-a, Şcoala Oeştii-Pământeni - menţiune. La Secţiunea cu participare directă de Colaj s-au remarcat: clasa pregătitoare de la Şcoala Nr. 1 Corbeni - premiul I; clasa I B de la Şcoala Nr. 1 Corbeni - premiul I; clasa I de la Şcoala Cicăneşti - premiul II; clasa I A, de la Şcoala Nr. 1 Corbeni - premiul III; clasa a II-a de la Şcoala Nr. 1 Corbeni - premiul I; clasa a II-a de la Şcoala Albeştii-Ungureni - premiul II; clasa a III-a de la Şcoala Albeştii-Ungureni - premiul I; clasa a III-a de la Şcoala Nr. 1 Corbeni - premiul II; clasa a III-a de la Şcoala Brăteşti - premiul III; clasa a IV-a de la Şcoala Albeştii de Argeş - premiul I; clasa a IV-a B de la Şcoala Nr. 1 Corbeni - premiul I; clasa a IV-a de la Şcoala Albeştii-Ungureni - premiul II; clasa a IV-a A de la Şcoala Nr. 1 Corbeni - premiul III. În fine, la Secţiunea cu participare directă de Pictură au realizat lucrări spectaculoase următorii concurenţi: Bianca Şerban, clasa pregătitoare, Şcoala "George Stephănescu" Arefu - locul I; Mateo Pătru, clasa pregătitoare, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul II; Ioana Toma, clasa pregătitoare, Şcoala Bascov - locul III; Maria Sănduc, clasa pregătitoare, Şcoala Nr. 1 Lieşti-Galaţi - menţiune; Alesia Ionescu, clasa pregătitoare, Şcoala "Prof. Dr. Vasile Vasilescu" Oeşti - locul II; Andrei Ernszt, clasa pregătitoare, Şcoala Baia Mare - menţiune; Ecaterina Zinca, clasa I A, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul I; Maribel Teculescu, clasa I, Şcoala "Prof. Dr. Vasile Vasilescu" Oeşti - locul II; Teodor Popescu, clasa I B, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul III; Darius Prundaru, clasa I, Şcoala Oeştii Pământeni - menţiune; Bogdan Tuia, clasa I, Şcoala Bacău - menţiune; Andreea Burtă, clasa I, Şcoala Trioanul-Teleorman - menţiune; Andreea Ilie, clasa a II-a, Şcoala Brăteşti - locul I; Livia Călin, clasa a II-a, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul II; Eduard Crăcan, clasa a II-a, Şcoala "George Stephănescu" Arefu - locul III; Valentin Andrei, clasa a II-a, Şcoala "Prof. Dr. Vasile Vasilescu" Oeşti - menţiune; Zsofia Bagosi, clasa a II-a, Şcoala Miskolczy Karoly - menţiune; Ioana Ionescu, clasa a III-a, Şcoala Bascov - locul I; Teodora Irimescu, clasa a III-a, Şcoala Suceava - locul II; Francesca Mânzatu, clasa a III-a, Şcoala Cicăneşti - locul III; Emilia Andreian, clasa a III-a, Şcoala "Prof. Dr. Vasile Vasilescu" Oeşti - menţiune; Andrei Dovleac, clasa a III-a, Şcoala Nr. 1 Corbeni - menţiune; Sara Bucur, clasa a IV-a A, Şcoala Nr. 1 Corbeni - locul I; Andreea Topologeanu, clasa a IV-a, Şcoala Albeştii de Argeş - locul II; Ianis Păuna, clasa a IV-a, Şcoala Albeştii-Ungureni - locul III; Adrian Bobic, clasa a IV-a, Şcoala Cicăneşti - menţiune; Gabriel Pascal, clasa a IV-a, Şcoala Nr. 1 Corbeni - menţiune. Felicitări tuturor concurenţilor, dar şi organizatorilor!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
