Ministerul Agriculturii încurajează înfiinţarea şi dezvoltarea formelor asociative în agricultură
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a informat că s-a aflat în desfăşurare licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului privind "Consiliere acordată producătorilor agricoli în vederea înfiinţării şi dezvoltării formelor asociative în sectorul agricol", număr anunţ de participare în SEAP nr. 182727/15.02.2018. Procedura a fost lansată pe 7 loturi la nivel naţional, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale din domeniul achiziţiilor publice, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost data de 29.03.2018, ora 16.00. La nivel naţional se preconizează consilierea a 10.000 producători agricoli, după cum urmează:
- LOT 1 (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui): număr de producători agricoli consiliaţi - 1.488; număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate - maxim 50, din care minim un grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare.
- LOT 2 (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea): număr de producători agricoli consiliaţi - 1.488; număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate - maxim 50, din care minim un grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare.
- LOT 3 (judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman şi Bucureşti-Ilfov): număr de producători agricoli consiliaţi - 1.904; număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate - maxim 65, din care minim două grupuri de producători agricoli recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare.
- LOT 4 (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea): număr de producători agricoli consiliaţi - 1.190; număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate - maxim 45, din care minim un grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare.
- LOT 5 (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş): număr de producători agricoli consiliaţi - 954; număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate - maxim 40, din care minim un grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare.
- LOT 6 (judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj): număr de producători agricoli consiliaţi - 1.488; număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate - maxim 50, din care minim un grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare.
- LOT 7 (judeţele Sibiu, Alba, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş): număr de producători agricoli consiliaţi - 1.488; număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate - maxim 50, din care minim 1 grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare.
Contractul a avut ca obiect achiziţia serviciilor de consiliere pentru înfiinţarea formelor asociative ale producătorilor agricoli, respectiv societăţi/cooperative agricole/grupuri de producători, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare şi dezvoltarea acestora, prin întocmirea de planuri de afaceri şi a avut o valoare estimată fără TVA de 15.914.500 lei pentru toate cele 7 loturi. Contractul este finanţat din fondurile FEADR (fonduri comunitare) prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Măsura 2 "Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
