Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 16:59

Profesorii primesc tichetele de vacanţă în luna aprilie

 Luna viitoare, angajaţii din învăţământ vor primi voucherele pentru vacanţă. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat că în urma demersurilor făcute în cadrul unei comisii tehnice din Ministerul Educaţiei Naţionale, au fost purtate discuţii privind acordarea voucherelor de vacanţă. Astfel, angajaţii din sistemul de învăţământ vor primi, începând cu luna aprilie, tichete valorice de 50 şi 100 lei. Acestea vor fi achiziţionate de conducerea unităţilor de învăţământ, împreună cu sindicatele, fiind acordate proporţional cu perioada lucrată, respectiv timpul de muncă. Valoarea maxima a tichetelor de care beneficiază un angajat este de 1.450 lei, suma fiind impozabilă. Voucherele pot fi acordate până la data de 30 noiembrie 2018 şi sunt valabile un an de la data emiterii acestora. Potrivit ministrului Turismului, Bogdan Trif, tichetele pot fi folosite numai pe teritoriul ţării  şi pentru pachete din turismul intern.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It