S-a deschis oficial URSUL PANDA CHINA MEGA SHOP!!!
În această dimineaţă, conform programului anunţat, la ora 08.30 s-au deschis larg uşile celui mai nou magazin universal din Curtea de Argeş. Personalul i-a întâmpinat cu amabilitate şi zâmbete largi pe primii cumpărători care au ţinut să facă safteaua şi probabil să nu rateze cadourile promise de conducerea firmei, despre care aflaseră din ziarul nostru - după cum îi spunea o cumpărătoare d-nei Ni Jiang Jie. Foarte plăcut a fost faptul că totul s-a desfăşurat la modul cel mai organizat, fără înghesuiala şi păruiala pe care am văzut-o prin reportajele de la TV la evenimente similare desfăşurate prin alte oraşe. Clienţii au fost foarte civilizaţi şi s-au bucurat de cel mai amabil tratament din partea personalului magazinului, gata să-i trateze cu sucuri, ciocolăţele şi alte atenţii.
Spaţiul extrem de generos, judicios folosit cu deosebit talent, abunda de mărfuri din game diversificate, astfel încât clienţii şi curioşii au constatat că se aflau în faţa unui magazin care adăpostea mărfuri ce stârneau interesul unor mari categorii de cumpărători. Cosmetice, jucării pentru copii, articole şi jocuri sportive, materiale gospodăreşti indispensabile - patent, şpiţ, crocodili, şurubelniţe, rulete - instalaţiii igienico-sanitare sau de dotare a bucătăriilor începând cu vase, tacâmuri, unelte - spărgătoare de nuci, peelere, cuţite, tirbuşoane, satâre - ochelari de soare şi de vedere, lenjerii, prosoape, confecţii şi tricotaje, încălţăminte - pentru toate vârstele, o gamă întreagă de ustensile de pescuit, într-un cuvânt - o întreagă poveste care nu poate fi spusă dintr-o răsuflare mai ales pentru cei ce sunt pasionaţi de shopping. Aceştia trebuie neapărat să-şi rezerve timp pentru a-şi satisface curiozitatea, dar mai ales pentru plăcerea de a cumpăra ceea ce le pofteşte fiecăruia inima la momentul respectiv. Extrem de plăcut este şi personalul, între care s-a remarcat d-ra Andrada Ambrinos, care a intrat şi în direct la RADIO ARGEŞ EXPRES - 94,6 FM pentru a prezenta magazinul cu toate minunăţiile lui şi a făcut-o cu experienţa şi siguranţa unui reporter experimentat, fără a avea ezitări.
Magazinul a fost apreciat şi de multitudinea clienţilor, între care Vasile Gutui, militar în retragere, care ne-a declarat cu spiritul său pragmatic indus de rutina serviciului: "Gama de produse este diversificată, dispunerea foarte bună, vizibilitatea excelentă, personalul la înălţime şi ceea ce este cel mai important, se respectă deviza firmei - despre care am citit în ziarul dvs. conform căreia poţi face clientul fericit să revină cât timp îi oferi produsul ieftin şi bun pe care şi-l doreşte. Eu le urez mult succes şi cu cât va fi concurenţa mai mare, cu atât va fi mai bine pentru noi, cumpărătorii!"
URSUL PANDA CHINA MEGA SHOP a pornit cu dreptul pe drumul spre inima cumpărătorilor şi, cu siguranţă, va căuta să rămână pe această linie. Noi îi dorim să aibă parte de succesul meritat!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
