Conferinţă la muzeu pe tema Centenarului, cu invitat din Basarabia
Muzeul Municipal Curtea de Argeş, în colaborare cu Seminarul Teologic "Neagoe Basarab", Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu", Primăria Municipiului Curtea de Argeş şi Primăria Tigveni, a organizat luni, în "Sala Basarabilor", o conferinţă pe tema Centenarului Unirii Basarabiei cu România, căreia i-a urmat un spectacol artistic oferit de corul Seminarului, însoţit de director, prof. Valentin Retevoi. Au fost prezenţi predominant elevi de la Liceul Agricol - coordonaţi de prof. Cristian Popa, de la Şcoala Gimnazială "Gabriel Marinescu" Tigveni - prof. Mihaela Dumitrescu, dar şi de la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân". Prelegerea a fost ţinută de managerul Muzeului, Ştefan Dumitrache, precum şi de invitatul acestuia din Republica Moldova - prof. Constantin Ungureanu, care a prezentat contextul tratatului Unirii din 11 februarie 1856, cu 30 de articole (prezentat ministrului de Externe al Înaltei Porţi, care conţinea idei de bază privind organizarea şi statutul viitor al principatelor), din perspectiva basarabenilor. La final, Corul Seminarului a interpretat cântece dedicate Unirii României cu Basarabia. Printre ei s-a aflat şi eleva Laudicia Şvecicov, din Republica Moldova, care învaţă în cadrul acestei unităţi liceale. Cu o voce deosebită, tânăra a cântat, la rândul ei, melodii basarabene pe aceeaşi tematică. Totodată, în programul artistic s-au înscris şi elevi de la Liceul "Constantin Dobrescu" şi de la Şcoala "Gabriel Marinescu" din Tigveni, care au recitat poezii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
