Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 16:56

Despre combaterea bullying-ului, la Şcoala Corbeni

 În cadrul Orei de Educaţie Juridică, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corbeni a avut loc o activitate de conştientizare, sub genericul "Violenţa şi consecinţele ei. Fenomenul de bullying". Sub coordonarea prof. Ştefania Călinescu (director adjunct), Mariana Turian, Ramona Chiţu, în prezenţa juristului Andrei Popescu, elevii din clasele a VIII-a A şi B au primit sfaturi de convieţuire în condiţii de armonie cu ceilalţi din jur, au fost îndemnaţi să dea dovadă de solidaritate şi respect şi au discutat despre toate formele de agresiuni întâlnite în şcoli, de la îmbrânceli şi jigniri, până la injurii, vulgarităţi, intimidări fizice şi verbale. Aceştia au înţeles în urma dezbaterii că toate aceste fapte sunt antisociale şi nu trebuie să existe printre ei. De altfel, despre tipurile de violenţă din casă ori de la şcoală a completat cu detalii invitatul Andrei Popescu, după care a răspuns răbdător întrebărilor adresate de copii. În final, s-au prezentat şi metode de combatere a acestor fapte şi evitarea producerii unor efecte negative în mediul şcolar.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It