PAGINA CITITORULUI - Oare numai elevul este vinovat?
Motto: "Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă eşti sigur că o vei găsi şi în case." (Edmondo De Amicis)
Sunt un dascăl revoltat. M-am săturat să tot aud, de ani buni încoace, în mass-media, acest cuvânt folosit excesiv de des: dezastru. Dezastru la evaluarea de la clasa a VIII-a, dezastru la evaluările din clasele XI-XII, dezastru la examenul la liceu, dezastru la bacalaureat. M-am săturat să aud că vina numărul unu este a elevilor, că nu mai învaţă, că lipsesc şi fug de la ore, că nu mai sunt supravegheaţi de părinţi, într-un cuvânt, că "sunt scăpaţi din mână". Oare numai elevul este vinovat? Mă întreb şi, totodată, vă întreb pe dumneavoastră, toţi cei îndrituiţi cu marea, chiar sfânta obligaţie de a vă face datoria în acest domeniu, de a controla cu rigurozitate pe lucrătorii din învăţământ şi nu doar de a afirma, în discursuri, că acesta este un "domeniu prioritar".
Sunt pensionar. Din când în când sunt solicitat de prieteni, cunoştinţe, rude, să mă ocup de odraslele lor, din localitate sau chiar din zonă. Prima întrebare pe care le-o pun (şi care nu are legătură cu studiul limbii române) este despre ceea ce au făcut în acea săptămână, la şcoală, la această materie. Răspunsul, dat cu naivitate copilărească, nu mă bucură deloc: "Ce să facem, în cele 20-25 de minute în care vedem pe doamna sau pe domnul profesor, nu ştim unde stau până atunci. Apoi vin şi ne spun: luaţi de aici până aici, din manual". Un alt copil mi-a spus: "Mi-au povestit părinţii că, pe timpul când erau ei la şcoală, cel puţin o dată pe lună, orele erau asistate de director, de inspectori de specialitate. Că se făceau ore deschise, controale sanitare, ore de dirigenţie la care participau şi ceilalţi diriginţi, uneori şi părinţăii, ore cu tematici, referate, discuţii pe marginea subiectului propus pentru dezbatere. Azi nu se mai întâmplă aşa ceva şi nu-i bine".
Numai elevul e de vină pentru "dezastrul" vehiculat aşa de mult prin presă şi pe la televiziuni? Nu ar trebui să ne gândim mai întâi la dezastrul din sistem, la dezordinea din regulamentele şcolare şi la amatorismul şi nepăsarea celor care se ocupă de destinul învăţământului românesc, căci totul porneşte de la cap, ca în zicala aceea celebră cu peştele.
Ce contează faptul că elevul a luat 8 (opt) la Limba română, la examenul de Capacitate şi 2 (doi) la Matematică? El tot va fi licean. Ce contează că adunăm nota de la examen cu (nu-ştiu-cât) % din notele anilor de gimnaziu, asta creşte media şi elevul intră la liceu. Ce contează că, mai ales la şcolile din mediul rural, cadrele didactice sunt mai indulgente (toată lumea se cunoaşte, intervin părinţii, rudele) şi dau elevilor note mai mari (poate şi în urma unor mici "atenţii"), iar elevii de la oraş, unde dascălii sunt mai exigenţi, au medii mai mici? Toţi vor fi o "apă şi-un pământ". Şi ne pomenim că, după un an sau doi la Liceul "Zinca Golescu" sau la "Vlaicu Vodă", elevii îşi fac dosare pentru a trece la licee din mediul rural, pentru că acolo nu fac faţă.
Unde sunt controalele, aşa-zise "comuniste", când directorii de şcoli, de două ori pe lună, cereau planurile de lecţii (sau schiţele de plan, cel puţin), pe care le avizau? Unde sunt asistenţele la oră ale celor în drept să controleze, care se lăsau cu analize minuţioase ale desfăşurării lecţiei, nu pentru a pedepsi pe profesori sau învăţători, ci pentru a îndrepta lucrurile, unde era cazul? Unde sunt comisiile metodice cu programe, referate, discuţii, lecţii deschise? Şi, apropo de zicerea cu "frica păzeşte pepenii", unde sunt brigăzile de inspectori de la minister sau de la inspectoratele şcolare locale? Ne pomeneam cu microbuzul în curtea şcolii şi din el coborau inspectori pentru toate materiile, erau inspecţii inopinate, nu ştia nimeni când apar, şi nu mai era loc în cancelarie de atâta dăscălime, iar inspectorii erau veniţi nu să "decapiteze" pe cineva, ci să îndrepte ce era de îndreptat.
Nu cumva vina dezastrului de care tot vorbim trebuie căutată şi în noi, cei din faţa elevilor, de la catedre, ce trebuie să fim un bun exemplu? Dar întâlnim cazuri de dascăli indecent îmbrăcaţi, sau cu purtări mai puţin lăudabile, cu metode de disciplinare învăţate pe maidan, cu un stil de predare ce nu are nicio legătură cu cărţile marilor pedagogi, ci e "după ureche". E inadmisibil să se spună unei clase "învăţaţi acasă, de la pagina X până la pagina Y" acum, la începutul secolului XXI.
Ştiu, sunt sigur de asta, că absolvenţii acelor universităţi fără număr din România, răspândite peste tot, de la Câmpulung-Muscel la Slobozia, îmi vor replica: "S-au schimbat vremurile, nu mai e ce era, avem democraţie şi în învăţământ!" Ce înseamnă asta, că putem intra la ore când vrem, chiar cu zece minute înainte de sfârşitul orei? Că discutăm cu elevii despre orice, mai puţin despre ce e scris în programa şcolară? Că urmărim, din maşină, unde intră elevii pentru a face meditaţii, ca să-i mustrăm apoi, la ore? Că putem veni, cum se spune mai puţin academic, cu "o ţâră de fustiţă" în faţa elevilor, mai ales a adolescenţilor din clasele a XI-a şi a XII-a? Că ne putem permite să fumăm în clasă cu elevii, bârfindu-ne colegii şi colegele? Că folosim injurii şi vrem să fim "biciul lui Attila" pentru a educa? Că ne permitem să pipăim fetişcanele, făcându-le propuneri nedemne de un dascăl? Că nu vrem să facem pregătire suplimentară cu elevii claselor terminale, pe motiv că nu suntem plătiţi? Că trimitem la clase femeile de serviciu, să facă linişte, în timp ce noi mergem la coafor (caz prezentat de mass-media)? Şi câte alte acte de indisciplină se fac în numele acestei democraţii prost înţelese, şi de către elevi, dar, ce e mai grav, şi de către dascăli, stricând imaginea învăţământului românesc.
Unde sunt examenele adevărate de admitere în licee, acele examene clasice, care cerneau ca o sită deasă, iar cei ce reuşeau formau clase foarte bune? Ceilalţi, la şcoli profesionale, pentru că nu mai avem frizeri, măcelari, cizmari, bucătari, sudori, tăbăcari, strungari, zugravi. Azi, dacă ai nevoie de meseriaşi, dai peste unii care fac totul şi nimic ca lumea, "şcoliţi" prin Spania şi Italia, unde s-au dus la muncă ani de zile.
E oare numai elevul de vină că totul e un dezastru? El are parte de subiecte fistichii, cerinţe deseori de neînţeles, greşit formulate, ciudăţenii în ceea ce priveşte controlarea lucrărilor scrise, Argeşul la Ploieşti, Oltul la Craiova, Craiova la Bucureşti, până într-o zi când ne vom pomeni că lucrările de la Cluj vor fi controlate la Madrid. Acestea sunt găselniţe ale Ministerului Educaţiei, bani aruncaţi, în timp ce peste 2.000 de şcoli au toaletele în fundul curţii. Ar trebui să se lase verificarea lucrărilor la nivelul liceelor, cu comisii din alte şcoli, comisii ce altădată îşi făceau datoria, rezultatul fiind clasele bune şi foarte bune în licee, un procent mare de promovabilitate la bacalaureat şi mulţi elevi ce luau admiterea în Universităţi adevărate, nu la acele instituţii-fantomă apărute peste noapte în te miri ce colţ al ţării, formând aşa-zişii "dascăli fără ghiozdan".
Coborâţi, domnule ministru, de orice culoare politică aţi fi, din "turnul de fildeş", mergeţi la cea mai mică şcoală, dintr-un cătun îndepărtat, trimiteţi-vă subordonaţii în judeţe, unde ar trebui să verifice bunul mers al învăţământului, chiar dacă se aplică acele practici "comuniste". Ieşiţi, domnilor inspectori generali, din luxoasele dumneavoastră birouri, smulgeţi din scaunele lor confortabile pe inspectorii de specialitate şi obigaţi-i să verifice şcolile, directorii, cadrele didactice, daţi-le termene de realizare a sarcinilor, verificaţi, nu vă mulţumiţi cu dosare, acte şi formulare bine puse la punct, acestea ascund incompetenţa, stopaţi, o dată pentru totdeauna, chiulul elevilor şi profesorilor de la ore, scurtarea la 20-25 de minute a orelor de curs, sau daţi-le salarii tuturor conform muncii depuse, conform rezultatelor, cine merită 5.000 de lei pe lună, să i se dea, iar cine merită doar 1.000 de lei, de asemenea.
Dar ce ne facem cu elevii, care mereu sunt acuzaţi că sunt cauza dezastrului? Nu le iau apărarea, căci au şi ei o mare parte de vină, dar ştiţi ce spune proverbul acela românesc, "stăpânul învaţă sluga hoaţă". Elevii ar trebui să înţeleagă şi să accepte faptul că trebuie să înveţe, vorbele poetului american Robert M. Hensel fiind mai mult decât adevărate: "Nimeni nu a murit datorită expunerii timp îndelungat la educaţie".
Aş fi extremist şi peste măsură de negativist să afirm că toate şcolile sunt la fel. Ştiu şcoli unde lucrurile stau altfel, de pildă şcoala de unde am ieşit la pensie, nu-i dau numele, unde lucrurile par a intra pe făgaşul cel bun, chiar dacă şi aici, din când în când, am putea folosi cuvântul "dezastru", mai ales la evaluări şi examene, dar asta e de domeniul trecutului.
Vreau să-i îndemn pe diriguitorii învăţământului nostru, reformat de un mare ministru, Spiru Haret, să aibă curajul de a tăia răul de la rădăcină, organizând altfel sistemul, să se ia ce a fost bun în timpul comunismului, să se excludă ciudăţeniile din procesul de învăţământ, să se excludă toţi cei care nu au nimic comun cu educaţia. Democraţie, democraţie, dar să nu fie prost înţeleasă, mai ales în Învăţământ, despre care trebuie să spunem că, dintre toate domeniile, a fost mereu un fel de Cenuşăreasă.
Şi aş mai vrea să-i rog ceva pe diriguitorii învăţământului românesc, şi anume să se consulte cu dascălii cu experienţă, atât în organizarea sistemului, cât şi în apropierea şi înţelegerea celor vârstnici din sistem, sau din afara lui, ei nu trebuie consideraţi o "povară a societăţii" ci, mai degrabă, un "Sfat al Bătrânilor", existent în marile imperii şi care există şi acum în ţările cu adevărat civilizate, care-şi respectă bătrânii, trecutul şi istoria.
E necesar ca toţi cei ce conduc sistemul de învăţământ şi educaţie să-i vrea binele, să facă tot ce pot pentru a-l face mai bun şi, mai ales, să nu uite că sunt muritori, ca noi toţi, şi e bine ca, atâta timp cât trăim, să lăsăm în urmă ceva bun, despre care istoria să vorbească.
Atenţie! În prezent Învăţământul din România e sub pământ, nici măcar la pământ!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
