Narcis Constantin Mihai, de la Forestier, va merge la naţionala de Tehnologii!
Recent, la Liceul Tehnologic "Costin D. Neniţescu" din Piteşti a avut loc etapa judeţeană a Olimpiadei interdisciplinare - aria curriculară "Tehnologii". La competiţie au participat mai mulţi elevi din zona noastră, însă dintre aceştia s-a remarcat Narcis Constantin Mihai (clasa a XII-a), care s-a clasat pe locul I şi s-a calificat la etapa naţională. Acesta a concurat pe domeniul "Fabricarea produselor din lemn" şi a obţinut nota finală 8,47 (9,30 la proba scrisă şi 7,65 la proba practică). Tânărul a fost pregătit de prof. Andrei Grigorescu, Minodora Popescu şi Aluniţa Munteanu. Luna viitoare, Narcis va avea ocazia să-şi pună în valoare cunoştinţele în cadrul etapei naţionale care va avea loc la Satu Mare. Au mai participat şi Alina Florina Decher (clasa a XII-a, "Fabricarea produselor din lemn" - 5,25 şi Costinel Adelin Grevuţiu (clasa a XI-a, "Fabricarea produselor din lemn" - 6,10.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
