Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 15:52

Percheziţii la persoane bănuite de trafic de droguri

 Azi dimineaţă, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea DIICOT - S.T. Piteşti, au efectuat 3 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri. Descinderile au avut loc în judeţele Argeş şi Olt, iar în urma lor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 1 kg de fragmente vegetale, 4.500 lei, telefoane mobile şi ustensile folosite la porţionarea şi ambalarea substanţelor interzise. Din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi achiziţionat online diverse cantităţi de canabis de pe site-uri de specialitate din străinătate, pe care ulterior le-ar fi preparat, porţionat şi distribuit pe raza judeţului Argeş. De asemenea, a reieşit că un tânăr în vârstă de 28 de ani din Slatina ar fi comercializat astfel de substanţe unui consumator din municipiul Piteşti, care ulterior a decedat. Trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT Piteşti pentru audieri. La acţiune au participat poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Argeş şi Olt, precum şi luptători de la serviciile pentru acţiuni speciale din cele două judeţe. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It