Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 13:58

Prognoza meteo pentru trei zile

 Sâmbătă, valorile termice vor fi în continuare în creştere, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 5 grade C, iar cele minime, între -8 şi -2 grade C. Cerul va fi temporar noros şi local vor fi precipitaţii mixte, slabe cantitativ, favorizând depunerile de polei. Vântul va deveni moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei, cu viteze în general de 45-55 km/h. La munte, cerul va fi temporar noros şi va ninge slab, cu precădere în prima parte a zilei. Vântul va prezenta intensificări îndeosebi pe creste, cu viteze la rafală ce pot depăşi 60-70 km/h. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

Duminică, vremea va fi mai rece decât în intervalul precedent. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 3 grade C, iar cele minime, între -11 şi -6 grade C. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi ziua, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii slabe, mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab, spre moderat. La munte, vremea va fi mai rece decât în intervalul precedent. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu unele intensificări pe creste.

Luni, vremea se va încălzi. Astfel, temperaturile se vor situa între 0 şi 5 grade C, cu cele mai ridicate valori în zona de deal, iar cele minime, între -5 şi 0 grade C. Cerul va avea înnorări şi, în a doua parte a nopţii, izolat, cu precădere în vestul regiunii vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab, spre moderat, cu unele intensificări în vestul regiunii. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. La munte, vremea se va încălzi. Cerul se va înnora şi, mai ales pe parcursul nopţii, local va ninge. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales pe creste.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It