Din ce în ce mai frig!...
Sâmbătă, cerul va fi noros şi se vor semnala precipitaţii pe arii extinse. Acestea vor fi sub formă de ninsoare, dar trecător, în timpul zilei, pe spaţii mici vor fi mixte şi vor fi condiţii de polei. Vântul va avea local şi temporar intensificări, astfel că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 5 grade Celsius, iar cele minime, între -8 şi -3 grade Celsius. La munte, vremea va fi închisă şi pe arii extinse va ninge. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales pe creste, astfel că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi viscolită. Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent, în special cele nocturne, care vor fi sub pragul de ger.
Duminică, vremea se va răci faţă de ziua precedentă şi va deveni geroasă noaptea. Cerul va fi noros şi pe arii extinse va ninge. Vântul va avea intensificări locale, temporar viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi -2 grade Celsius, cu cele mai coborâte valori în nordul regiunii, iar cele minime se vor situa între -14 şi -10 grade Celsius, posibil mai scăzute la deal. La munte, vremea va deveni geroasă atât ziua, cât şi noaptea. Cerul va fi mai mult noros şi va continua să ningă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe creste, unde temporar va viscoli ninsoarea.
Luni, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată, geroasă îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi noros şi se vor semnala ninsori, local moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări, temporar viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -11 şi -7 grade Celsius, iar cele minime, între -14 şi -9 grade Celsius. La munte, vremea va fi geroasă. Cerul va fi noros şi pe arii extinse va ninge, local mai consistent. Vântul va avea intensificări mai ales pe creste, temporar viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada, ne-au informat meteorologii din cadrul Centrului Regional Muntenia.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
