"N-avem imunoglobulină!" Cui îi pasă?...
Sistemul medical din România zace într-un hău din care nu se ştie dacă va mai ieşi vreodată. Zilele trecute circulau pe internet imagini cu saloane din mai multe spitale din ţară, între care se afla şi "Victor Babeş" din Timişoara, iar condiţiile de tratare care reieşeau din acele cadre ne-au dus cu gândul la spitalele mobile de campanie din Primul şi Al Doilea Război Mondial, despre care ne povesteau bunicii şi străbunicii noştri în timp ce noi ascultam înfioraţi. Bolnavi care dorm câte doi în pat, mucegai la loc de cinste pe pereţii cojiţi, tencuiala căzută, armate de gândaci pântecoşi, frigidere cu uşile într-o rână, aşternuturi uzate şi pătate... Sunt peste 100 de unităţi spitaliceşti în toată ţara care zac în aceeaşi mizerie! Mai precis, la sfârşitul anului 2016, 124 de spitale din ţară nu îndeplineau condiţiile minime de igienă. La toate acestea se adaugă lipsa cruntă a medicamentelor şi a instrumentelor de tratare. Dar nu numai unităţile medicale de stat au probleme grave. Nu mai este niciun secret că, în 2018, o clinică privată cu renume a "reuşit" să trimită în lumea celor drepţi o femeie care abia trecuse prin chinurile facerii, iar apoi, o săptămână mai târziu, un nou-născut. Incompetenţă? Ignoranţă? Dumnezeu ştie!... Pentru ei este numai ceva statistic, pentru noi un semnal de alarmă, dar pentru cei implicaţi direct - o tragedie fără margini... Culmea, în timp ce bebeluşul murea în condiţii suspecte, pe site-ul aceleiaşi clinici private apăreau texte publicitare prin care erau elogiate serviciile ireproşabile oferite şi maxima siguranţă de care ne putem bucura dacă-i alegem. Evident, contra cost! Şi atunci, ne punem întrebarea: ce mai este de făcut? Practic, nu ne rămâne decât să alegem unde ne-ar fi mai confortabil să murim... Cert este că orice urmă de optimism piere atunci când ai nevoie să te tratezi într-un spital din România, fie el de stat sau privat!
Situaţia se perpetuează la nesfârşit, oamenii mor, timpul trece, noi uităm, leafa mai marilor noştri aleşi tot creşte... Aşa se face că, la capitolul crizei de medicamente se încadrează şi lipsa de imunoglobulină, care încă de anul trecut a creat victime. În a doua jumătate a anului 2017, mai precis, în decembrie, în ţara noastră a ajuns o singură tranşă de medicamente - 900 de flacoane, atât cât să ajungă pentru o lună. Este vorba despre Intratect, singurul tratament pentru imunodeficienţă primară care mai există pe piaţa din România. Pacienţii care suferă de această afecţiune încă aşteaptă pastilele de care depinde viaţa lor şi care fuseseră promise pentru data de 20 ianuarie. Mulţi au ajuns să ia cu împrumut, iar alţii, mai norocoşi, să-şi facă rost prin rudele plecate în străinătate. Au fost şi ghinionişti care au murit cu zile, aşteptând să-şi primească dreptul la viaţă... Dar şi mai condamnaţi la moarte sigură sunt cei alergici la Intratect, care riscă să facă şoc anafilactic dacă iau acest medicament. Ei au nevoie de un alt tip de imunoglobulină, pe care statul român nu o asigură. Cei care-şi permit, şi-o procură din străinătate, iar cei care nu... Dumnezeu cu mila! Aceia care-şi permit trebuie să treacă prin furcile caudine, fiindcă celebra birocraţie din sistemul românesc le pune beţe în roate. Pentru a se trata în străinătate, ei trebuie să ceară eliberarea formularelor E112, să obţină acceptul scris al unui medic din străinătate, apoi să ducă toate documentele la Casa de Asigurări de Sănătate, de unde să primească un aviz final cum că statul va plăti tratamentul integral în afara ţării. Doar tratamentul! Între timp, cei care suportă dozele de Intratect se roagă pentru o minune. Ministerul Sănătăţii nu are la ora actuală vreun răspuns oficial cu privire la această criză de medicamente... Teoretic, acest tratament este 100% gratuit în ţara noastră, fiind inclus pe lista medicamentelor esenţiale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi pe lista celor esenţiale din România, încă din anul 2016. Totuşi, oamenii sunt nevoiţi să-l cumpere, iar un flacon de 5 grame costă în jur de 1.000 de lei. Fiecare pacient are nevoie de un anumit gramaj pe lună, care, în funcţie de greutate şi înălţime, poate ajunge de la 10 grame pe lună (copii mici) până la 125 (adulţi). Din fericire, în ţara noastră nu sunt foarte mulţi pacienţi cu această afecţiune. Vorbim despre câteva sute, o parte dintre ei copii, care, însă, au şi ei dreptul la o viaţă normală. Dar ce mai contează aceştia, când oricum spitalele sunt în paragină, medicii supraaglomeraţi, iar imunoglobulina - doar unul dintre sutele de medicamente care nu se găsesc pe nicăieri?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
