Alexandra Teodorescu, de la Cercul de Pictură "Culoare şi Vis" - premiată în Ţara Soarelui Răsare

Written by Cristina DINCUŢĂ on 31 Ianuarie 2018.

Cercul de Pictură "Culoare şi Vis" din Corbeni îşi continuă activitatea în aceeaşi linişte şi cu aceeaşi modestie cu care se învăluie încă de la începuturile sale. Prof. Elena Stoica, dascălul care-l coordonează, nu are vreodată pretenţia ca în mica lume artistică de la poalele Muntelui Ghiţu să dea năvală armate reprezentanţi media care să consemneze sutele de premii obţinute an de an de minunaţii şi talentaţii copii-pictori. Şi asta pentru că întreaga echipă se mulţumeşte cu celebritatea pe care şi-a câştigat-o în rândul artiştilor din întreaga lume şi recunoaşterea pe plan internaţional a meritelor excepţionale. La sfârşitul toamnei trecute vă prezentam în cadrul unui reportaj amplu întreaga lor poveste de viaţă care se împleteşte cu universul atât de fermecător al personajelor de basm. Şi tot atunci v-am făcut cunoştinţă cu Alexandra Teodorescu, eleva în vârstă de 12 ani din Curtea de Argeş (Şcoala "Regina Maria") care activează la Cercul de Pictură de la vârsta de 5 ani şi jumătate. Când am vorbit cu ea, mica pictoriţă radia de fericire pentru că aflase recent că fusese invitată în Japonia pentru a i se înmâna premiul de excepţie cucerit la un concurs relativ nou, desfăşurat sub genericul "Kao International Environment Painting Contest for Children".

Zbor lin spre Ţara Soarelui Răsare

La competiţia pe tematică ecologică, Alexandra s-a întrecut cu peste 1.000 de concurenţi din întreaga lume şi talentul ei deosebit a propulsat-o între cei 9 câştigători anuali. Vă reamintim că toate cele 9 premii sunt tratate în mod egal de organizatori, neexistând o ierarhie şi cei nominalizaţi sunt chemaţi la festivitatea de premiere, costurile fiind suportate de către organizatori. Alexandra a avut, deci, şansa de a păşi pe pământ japonez la o vârstă fragedă, iar acest lucru a fost posibil datorită unui dascăl care a încurajat-o şi, fireşte, prin muncă şi perseverenţă. Pictura ei, în care a închistat un întreg univers ECO plin de semnificaţii, a fost deplin apreciată, nu doar în privinţa mesajului, ci şi datorită tehnicii de lucru. La întoarcerea din Ţara Soarelui Răsare, elevei-pictoriţe parcă nu-i vine încă să creadă că ea a fost acolo şi că a trăit o astfel de experienţă. Rememorând începutul poveştiii sale, aceasta a recunoscut fără şovăială că meritele cele mai mari se îndreaptă către prof. Elena Stoica, fiindcă dumneaei a fost cea care a încurajat-o să încerce: "Această şansă pe care am avut-o să merg în Japonia s-a conturat atunci când doamna mi-a recomandat concursul cu temă Eco, despre care ne-a vorbit în prealabil, iar eu, fiind atrasă de modul cum ne explica despre ecologie şi despre ideile de lucrări care au fost în anii precedenţi, am schiţat o planşă şi am decis să încep să o pictez. Era iunie când m-am apucat de lucru şi pictam cu atâta bucurie că voi trimite planşa în Japonia, în acelaşi timp fiind încântată ca descoperisem tehnica acurelei şi puteam să o aplic. După ce toată vara am muncit la ea, în august a venit timpul s-o trimit la concurs. Sincer, nu aveam speranţe că o să câştig premiul cel mare, dar juriului de la concursul KAO International Painting din Japonia m-a contrazis şi, acordându-mi premiul I, mi-a dat speranţe că pot să ajung departe dacă urmez o facultate la Arte!"

Alexandra a trebuit să fie în Japonia pe 9 decembrie. Drumul către aeroport a fost plin de emoţii şi o curiozitate greu de stăpânit. Zeci de întrebări o frământau pe mica artistă şi, lucru pe care cu jumătate de an înainte nu l-ar fi bănuit, toate se îndreptau către tărâmul plin de farmec al Japoniei. Primul zbor din viaţa Alexandrei i-a provocat ceva palpitaţii, dar ce mai contau acestea pe lângă ceea ce o aştepta la capătul drumului?... "Aeroportul a fost pentru mine ca o poartă spre o şansă pe care o ai doar o dată în viaţă. Decolarea a fost ca o adevărată aventură, dar distractivă, mai ales find prima dată când zburam cu avionul. Mi-a plăcut că am stat la geam şi am putut să văd tot! Când am aterizat la Munchen am fost întâmpinate de mii de magazinaşe cu diferite obiecte uimitoare. Zborul de la Munchen la Tokyo a fost superb, fără turbulenţe sau gălăgie şi, având privilegiul să stau la geam, am văzut cum noaptea ducea o întreagă luptă cu ziua, lăsând în urmă o paletă de culori într-o armonie cromatică cum n-am văzut niciodată! Cel mai mult mi-a plăcut când am trecut pe deasupra Chinei, fiindcă acolo am văzut cum traversează râurile munţii, dealurile, văile, ca într-o grădină cu bonsai. Noaptea treceam pe deasupra oraşelor luminate, iar ziua pe deasupra celor întunecate. Aterizarea a fost una pe nesimţite, atât de lin a decurs, iar de la aeroportul Tokyo începea paradisul! De când am călcat în aeroport, am avut senzaţia că visam văzând atâta curăţenie, ordine şi organizare... Afară ne aşteptau traducătorul româno-japonez şi un reprezentant KAO. Am mâncat ceva în aeroport şi am fost conduşi la hotel, unde am primit nişte cadouri de bun venit. Camera de hotel a fost superbă: modernă, foarte curată şi plină de înspiraţie datorită ferestrei care ne descoperea o privelişte captivantă cu o parte din Tokyo", au fost primele impresii ale Alexandrei.

Decernarea premiilor - cel mai exaltant moment

Ceremonia a avut loc abia a doua zi şi a fost şi a fost cel mai solicitant moment pentru mica artistă, fiindcă ştia că avea de susţinut un discurs şi trebuia neapărat să fie citit în engleză, fiindcă aşa îşi propusese: "Eram singura care urma să aibă discursul în engleză, dar, spre bucuria mea, am reuşit să-l spun corect şi chiar am fost apreciată pentru dicţie şi intonaţie. Atunci când am primit premiul m-am simţit ca o persoană care a câştigat onoare pentru ţara sa! Ceremonia de premiere a fost, evident, cel mai frumos moment! Totul a început de dimineaţă, când ne-am trezit şi am mers la masă, unde am luat un mic dejun gustos şi bogat în delicatese japoneze, ce ne-a dat multă energie pentru o zi încărcată. Mi-a plăcut mult că de la masa la care am stat am putut admira o parte a oraşului Tokyo şi renumitul Munte Fuji, care se vedea în toată splendoarea lui. Priveam şi parcă nu-mi mai venea să-mi iau ochi... Mi-a părut rău că trebuia să plec şi că nu am avut măcar un bloc de schiţat la mine că să pot să surprind pe foaie priveliştea. Am plecat apoi cu trenul de mare viteză care ne-a dus la Tokyo Big Sight, locul unde se ţinea ceremonia. Drumul a fost unul superb şi plin de inspiraţie, prea frumos pentru a fi descris. Atât că am filmat cu telefonul şi acum, când privesc, încep să visez iar la acele clipe minunate!"

Ajunse la destinaţie, artistele românce au aflat şi ce reprezenta Tokyo Big Sight, fiindcă traducătorul le-a explicat că este un uriaş spaţiu imobiliar pentru închirierea magazinelor şi a evenimentelor speciale, precum ceremonia de premiere de la KAO. Ce-i drept, splendoarea locului a fost mult accentuată de curăţenia şi organizarea ireproşabile, la care în ţara noastră putem cel mult să visăm deocamdată. "Acolo am fost duşi într-o cameră unde erau mese pentru fiecare câştigător, decorate cu steguleţe reprezentative pentru ţara lor şi pentru Japonia. Între timp, am gustat din diferite feluri de dulciuri şi pufuleţi japonezi, care sunt foarte buni! Toţi copiii erau superbi, îmbrăcaţi în costume tradiţionale din ţările lor. Fiecare era special în felul său şi fiecare avea o poveste aparte. Juraţii au venit să ne pună întrebări despre planşele noastre şi am simţit că mă pot deschide făţă de ei. Le-am povestit tot ce-am simţit atunci când am lucrat şi am schiţat planşa şi acum pot spune că a fost cea mai frumoasă discuţie purtată cu cineva! Când le explicam, se uitau la mine cu bucurie şi admiraţie şi parcă mă făceau să continui cu mai multă hotărâre şi sinceritate. La sfârşit, unii dintre juraţi mi-au spus că au înţeles mai bine planşa şi mesajul după ce le-am povestit totul, iar asta înseamnă că mi-am făcut bine treaba. După ce au terminat cu toţii de discutat, ne-am îndreptat spre standul KAO, unde se ţinea ceremonia. Amuzant a fost modul în care am făcut poze. Fotograful se strâmba şi făcea sunete amuzante şi-l provoca chiar şi pe cel mai morocănos copil să râdă. Tot acolo am admirat şi multe planşe făcute de ceilalţi copii participanţi. Toţi câştigătorii mi s-au părut foarte drăguţi, prietenoşi şi foarte politicoşi", a remarcat românca noastră.

Etapa decernării premiilor a fost, fireşte, punctul culminant şi, totodată, deznodământul poveştii Alexandrei. Toată munca ei de-o vară a fost atât de frumos răsplătită încât ea nu va uita vreodată clipa în care mâinile i s-au întâlnit cu trofeul strălucitor, într-un moment de glorie unic. Pentru ea, primul mare premiu a fost atât de mare încât va fi greu să mai simtă vreodată o asemenea cascadă de emoţii şi bucurie: "S-o spun sincer, cel mai frumos moment din viaţa mea a fost când am primit premiul: am simţit că am aripi, că pot să zbor, că sunt o visătoare, că nu mai e nimeni pe pământ doar eu cu acel premiu! Nişte furnicături mi-au invadat tot corpul şi mi-aş dori să mai am şansa asta măcar încă o dată în viaţă... Nu pot să explic ce am simţit atunci pentru că şi acum îmi dau lacrimile când povestesc... Premiul era ca o sursă de putere care mă hrănea continuu. De când am pus prima dată mâna pe el am speranţe că pot şi mai mult! Ştiu acum că orice este posibil dacă munceşti, iar eu am muncit de 7 ani în fiecare săptămână şi vacanţă ca să ajung aici şi le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat, în special doamnei pentru tot ce m-a învăţat!"

Vizite şi impresii

A treia zi a fost rezervată pentru vizitarea oraşului. Dacă pentru prof. Elena Stoica, care nu era pentru prima oară în Japonia, tot au mai fost lucruri surprinzătoare, vă închipuiţi cum a resimţit Alexandra fiecare întâlnire cu oamenii şi locurile. "Abia atunci am avut răgaz să vedem adevărata Japonie. Primul loc pe care l-am vizitat a fost SkyTree, cea mai înaltă clădire din Tokyo, care are 634 de metri. Noi am urcat doar până la 334 metri, dar şi aşa a fost cea mai frumoasă privelişte pe care am admirat-o, mai ales că am avut şansa să privim la muntele Fuji într-o perioadă de iarnă, când e multă ceaţă şi mai greu de observat. Tot acolo am mâncat şi cea mai bună îngheţată cu vanilie. Am mers apoi la Templul Asakusa, dar înainte de asta am mâncat o supă ce se numea Udo, specială pentru samurai, pe care eu am găsit-o delicioasă! Templul era o grădină încărcată cu istorie şi cultură japoneză, iar pe o stradă în curtea interioară erau foarte multe magazine tradiţionale japoneze, de le care am cumpărat beţişoare pictate manual. Ne-am îndreptat apoi spre o grădină botanică, unde domnea un pin japonez în vârstă de 300 de ani. Mai avea diferite plante specifice zonei şi un lac uriaş care putea fi traversat pe o punte din lemn, iar pe deasupra erau şi câteva căsuţe. Al patrulea loc pe care l-am vizitat a fost Muzeul de Tehnologie, unde l-am văzut pe renumitul Asimo care dansa şi se juca. Acolo am admirat androizi, o focă ce interacţiona când puneai mâna pe ea, specii dispărute de animale şi multe alte lucruri... Când soarele era aproape de apus, am mers la Hotelul Hilton unde am mâncat şi am văzut renumita machetă cu trenuleţul care trecea pe sub diferite poduleţe şi traversa munţii şi gările cu călători", şi-a amintit eleva.

Itinerariul călătoriei într-o ţară aşa de îndepărtată şi de frumoasă n-ar fi fost atât de captivant dacă nu era vorba şi despre un premiu deosebit de important. Cu toate acestea, pentru Cercul de Pictură de la Corbeni este doar un premiu în plus, fiindcă, la ce palmares au copiii de acolo, nu mai miră pe nimeni când unul dintre ei primeşte o invitaţie în Japonia sau în alte ţări de poveste. Dintre toţi, dascălul care-i pregăteşte ştie cel mai bine că asemenea momente vor continua să existe, câtă vreme Dumnezeu o va ţine sănătoasă ca să se poată ocupa de aceşti copii. "Am revenit acasă, deşi încă mai <<călătorim>> imaginar în Ţara Soarelui Răsare. A fost un vis frumos devenit realitate, iar acum viaţa de zi cu zi este incredibil de bogată, deoarece purtăm în suflete atâta frumuseţe văzută în această ţară specială, unde totul este artă, totul este gândit, ordonat, curat... O ţară cu un popor extrem de primitor, care ştie să acorde copiilor importanţa cuvenită. În această minunată ţară se organizează anual o mulţime de concursuri de artă plastică pentru copii, câştigate, de fiecare dată, şi de mici pictori, membri ai Cercului de Pictură <<Culoare şi Vis>> din Corbeni. De patru ori am avut şansa de a participa la festivităţile de premiere (datorită japonezilor care au suportat toate cheltuielile). De fiecare dată i-am impresionat pe japonezi cu lucrările noastre. De ce? Datorită tehnicii de lucru şi mesajului transmis prin imagini şi culoare. Şi Alexandra s-a descurcat foarte bine, răspunzând fără emoţii şi cu multă convingere la toate întrebările puse de membrii juriului referitoare la ceea ce a vrut să transmită prin lucrarea ei."

La acest concurs au participat 45 de ţări cu mii de picturi şi au fost selecţionate 9 planşe pe acelaşi loc I: România, Bulgaria, Thailanda, Hong Kong, Malaezia, Rusia, Japonia şi Iran. Au mai fost alese încă 21 de picturi pe locul II, dar autorii acestora n-au fost invitaţi, ci au primit diploma şi cadoul prin poştă. Printre aceştia se numără şi Alexia Stanciu şi Maria Constantin, de la acelaşi Cerc de Pictură din Corbeni. În plus, la sfârşitul lunii decembrie au sosit şi premiile din India: medalie de aur - Alexandra Gherghinoiu; premiul juriului - Teodora Miricioiu şi Anastasia Banu; locul I - Mara Ureche, Monica Dovleac, Ciprian Gherghinoiu şi Sara Drăgoi. Aceasta din urmă a primit, tot în decembrie, şi premiul din Portugalia, constâns în medalie de argint. Iată, deci, bilanţul pe anul 2017 al muncii şi pasiunii unor copii modelaţi cu atâta dăruire de un dascăl parcă ireal pentru lumea în care trăim...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!