Primarul din Albeşti le-a asigurat lemnele pentru încălzire - Ajutaţi-i pe cei 55 copii din Casa Albastră de la Albeşti să comunice cu lumea!
În Albeştii de Argeş funcţionează Centrul pentru copii cu autism "Lasă-mă să-ţi aud glasul", condus de psihoterapeutul Iuliana Iancu. În prezent, acesta funcţionează în aşa-numita Casă Albastră şi numără 55 copii care beneficiază de terapii speciale pentru integrarea în societate şi, deşi unitatea se adresează în special celor cu autism, printre aceştia se găsesc şi copii cu Sindrom Down sau diferite alte probleme, cum ar fi cele de locomoţie ori de vorbire. Puţini sunt cei care ştiu cum funcţionează "casa albastră" unde terapeuţii vin şi fac voluntariat din dragoste pentru copii şi din dorinţa de a-i vedea şi pe ei oameni mari, capabili să se descurce fără ajutorul altora. Cei care vin şi lucrează cu aceşti copii îşi dau tot interesul să aibă rezultate cât mai bune, deşi nu primesc vreun ban pentru asta! Ca rezultat al muncii lor, numeroşi beneficiari au reuşit să se schimbe radical şi să se integreze cu uşurinţă în colectivul şcolar, spre bucuria familiilor.
Nevoie de ajutor permanent
Urmărind acest subiect într-o perioadă îndelungată de timp, am căpătat convingerea că, din punct de vedere financiar, sunt necesare eforturi imense pentru menţinerea activităţii. Având în vedere nevoile speciale ale acestei categorii de semeni, ne-am convins că este necesară permanentizarea eforturilor investiţionale. Este greu, într-adevăr, cu atât mai mult cu cât sprijinul venit din exterior deseori se prezintă subţirel, însă fondatorii nu vor da înapoi pentru că ei ştiu că fiecare copil de care se ocupă merită o şansă la o viaţă normală, chiar dacă asta presupune sute de ore de muncă. Din fericire, centrul se bucură de sprijinul Primăriei Albeşti, iar acest lucru nu poate fi decât benefic. Primarul Gabriel Popa s-a implicat în iarna aceasta şi a pus la dispoziţia copiilor lemne pentru foc, fiindcă asociaţia rămăsese fără resurse pentru încălzirea cabinetelor de terapie. De altfel, terenul pe care este amplasată clădirea albastră le-a fost pus la dispoziţie cu titlu gratuit de către primărie pentru o perioadă de 10 ani, deci - iată - încă o facilitate la care alţii pot cel mult să viseze. "Noi le-am dus lemne pentru aceste luni de iarnă şi, dacă mai au nevoie, vom mai duce! Am ajutat şi cu forţă de muncă, iar în acest scop i-am chemat pe beneficiarii de ajutor social ca să ajute cu spartul şi aşezatul materialului lemnos. Le-am dus copiilor şi cadouri de sărbători şi ori de câte ori cei de la centru ne-au cerut ajutorul, am încercat să-l oferim la timp. Mai sunt ajutaţi şi de Consiliul Judeţean Argeş cu o sumă şi primesc sprijin şi de la oamenii de afaceri din zonă şi din oraş, dar nevoile lor presupun cerinţe mult mai mari. Din câte ştiu, din Albeşti sunt 15 copii beneficiari, iar restul provin din împrejurimi. Cu toţii au asistenţi personali, care sunt plătiţi cu echivalentul salariului minim pe economie. Mai nou, acum au un contract de colaborare cu ELECTROARGEŞ, care va oferi de lucru celor peste 18 ani, pentru că la acest centru sunt în terapie şi tineri cu vârste până la 26 de ani. Existenţa centrului în Albeşti ne face şi nouă un renume bun, dar, la rândul nostru, trebuie să le fim alături şi să-i ajutăm!", ne-a declarat şeful administraţiei publice albeştene Gabriel Popa. Important este că acesta, împreună cu ceilalţi aleşi locali, a înţeles că, dacă vrea o comună dezoltată şi înfloritoare, este de datoria sa să sprijine asemenea activităţi. Este modul indirect prin care Primăria Albeşti se îngrijeşte în plus de cei 15 copii cu probleme din ograda proprie, punând cărămizi la temelia unui viitor mai bun pentru ei. Zona noastră este una în care nu lipsesc oamenii cu posibilităţi materiale, care au dovedit de multe ori că nu sunt insensibili la nevoile celor cărora soarta nu le-a zâmbit prea mult. Iar ajutorul lor creştinesc poate să rupă zăgazurile tăcerii la care păreau să fie condamnaţi aceşti copii, pe care nişte voluntari se străduiesc să-i aducă mai aproape de normalitatea celorlalţi. Este un apel de suflet la care aşteptăm răspunsuri concrete!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
