Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 20 martie 2025 09:21

În tabără, doar în locuri acreditate de MTS

Zilele trecute, pe pagina oficială a ISJ Argeş a fost postat un anunţ prin care se precizează baza legală în care se mai pot organiza excursii şi tabere de odihnă şi tematice pentru elevi. Sunt acreditaţi doar agenţii economici care oferă servicii turistice desfăşurate în centrele de agrement din reţeaua naţională a MTS sau în unităţile turistice private acreditate de către acesta. Ministerul de resort verifică îndeplinirea condiţiilor cu privire la certificatul de clasificare a structurilor de primire turistică şi de alimentaţie publică, certificatele de conformitate cu normele de igienă şi sănătate publică, autorizaţiile sanitare şi de securitate la incendiu, contractul de asistenţă medicală etc. Astfel, elevii pot participa în tabere, excursii sau expediţii organizate doar într-unul din centrele de agrement din reţeaua naţională a Ministerului Tineretului şi Sportului sau într-una din unităţile turistice private acreditate de către acesta, care îndeplinesc toate condiţiile de siguranţă. Nota de comandă întocmită de cadrele didactice organizatoare pentru deplasare va fi depusă la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret din judeţul de resedinţă în care se află unitatea turistică sau direct la prestatorul de servicii privat acreditat de MTS. Conducerile şcolilor vor trebui să primească adresele de confirmare a rezervărilor întocmite de prestatorii de servicii în care va fi trecut, obligatoriu, tariful practicat, precum şi gratuităţile şi facilităţile oferite. Tabelul nominal cu elevii participanţi întocmit de cadrul didactic organizator va trebui aprobat de conducerea unităţii de învăţământ şi de inspectoratul şcolar şi fiecare grup va trebui să respecte un regulament de tabără. Pe pagina ISJ Argeş mai pot fi vizualizate şi alte informaţii referitoare la ofertele cu localizările taberelor acreditate de MTS. 

 

 

 

 

 

Pin It