Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 09:17

C.N.V.V. şi "Ferdinand I", premii şi punctaje de top la etapa judeţeană de Public Speaking

La sfârşitul săptămânii, la Colegiul Naţional "Alexandru Odobescu" din Piteşti a avut loc etapa judeţeană a Concursului de Public Speaking, care se desfăşoară la nivel de ţară. Pentru elevii care se pregătesc an de an în vederea participării la această frumoasă competiţie este o experienţă extraordinară, care-i aduce în contact cu o mulţime de lucruri noi şi constructive. Curtea de Argeş a fost reprezentat de liceeni de la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" şi de la Liceul Tehnologic "Ferdinand I". Unul dintre dascălii care-i îndrumă pe elevii de la C.N.V.V. este prof. Ileana Popescu, iar aceasta a subliniat faptul că nu este deloc uşor ca un elev să fie pregătit temeinic pentru concurs, iar de lucru are şi cel care-l coordonează: "Multe ore de întors discursuri pe toate părţile, de întrebări tălmăcite şi răstălmăcite, de suflete la gură de emoţie, plus un imens efort al stăpânirii de sine!"

Se pare, însă, că juriul n-a prea dat dovadă de preţuire şi respect faţă de munca elevilor, ceea ce este frustrant, dacă stăm să ne gândim că, la o astfel de competiţie există un anumit nivel de aşteptări. "Ce aş vrea la etapa următoare? Un juriu măcar pe măsura concurenţilor (e posibil ca aceia care au fost evaluaţi de celelalte trei comisii să fi fost mai norocoşi, nouă însă ni s-a strâns sufletul de mai multe ori), care să îşi merite apelativul <<honourable jury>>: să aibă decenţa de a se prezenta, profesionalismul de a expune regulile competiţiei la începutul concursului şi de a nu uita că limba de comunicare este totuşi engleza, capacitatea de a gestiona atmosfera din sală şi de a păstra echilibrul măsurii, puterea de a-şi reprima pofta de mâncare, de a vorbi la telefon şi de a ieşi din sală atunci când un candidat îşi prezintă discursul... Am şi o curiozitate: cum pot să evalueze două dintre cele trei membre ale juriului un vorbitor dacă ele nu se află în sală? Întreb pentru o prietenă...", a fost mesajul transmis de cadrul didactic pe o rețea de socializare, conţinând un evident reproş. La situaţia care se înţelege de mai sus şi la care nu ştim ce ar mai fi de adăugat decât că avem de a face cu o indolenţă crasă şi o prea slabă pregătire a juriului (care nu a avut legătură cu instituția organizatoare, ci a a fost venit din exterior) s-a adăugat şi faptul că rezultatele au apărut pe site destul de târziu. Mai precis, după mai bine de 24 de ore de la deliberare!

Dintre elevii de la liceele din Curtea de Argeş care au participat la competiţie s-au remarcat: Sânziana Constantinescu, C.N.V.V. - locul I; Vlad Popescu, C.N.V.V. - locul I; Mihnea Moiceanu, C.N.V.V. - locul I; Ruxandra Smitinică, C.N.V.V. - locul I; Mircea Hristea, C.N.V.V. - locul I; Horia Herciu, C.N.V.V. - locul I; Alexandru Ruşanu, "Ferdinand I" - 100 p; Alma Zarioiu, C.N.V.V. - locul II; Teodora Cantu, C.N.V.V. - locul II; Bianca Ciobanu, C.N.V.V. - locul II; Carmina Deaconu, C.N.V.V. - locul II; Ana Maria Ducu, C.N.V.V. - locul II; Octavian Sandu, C.N.V.V. - locul II; Andrei Roman, C.N.V.V. - locul II; Flavius Mihai Văcaru Cepăreanu, C.N.V.V. - locul III; Andreea Florea, C.N.V.V. - menţiune. Cu toţii sunt elevi la C.N.V.V. Totuşi, şi ceilalţi au avut rezultate frumoase şi merită menţionaţi: Andrei Gligore, C.N.V.V. - 84 p; Alexandra Mitrofan, "Ferdinand I" - 80 p; Cosmina Moisescu, C.N.V.V. - 88 p; Isabel Smărăndoiu, "Ferdinand I" - 93 p; Radu Bălan, C.N.V.V. - 85 p; Daria Belu, C.N.V.V. - 88 p; George Iancu, C.N.V.V. - 88 p; Alin Ionescu, C.N.V.V. - 88 p; Armand Moisescu, C.N.V.V. - 88 p; Miruna Neagu, "Ferdinand I" - 86 p; Octavian Leonard Popescu, "Ferdinand I" - 86 p; Serena Sima, C.N.V.V. - 88 p.

Horia Herciu (foto), unul dintre tinerii participanţi de la C.N.V.V., care a obţinut locul I (100 p), ne-a împărtăşit câteva impresii. Pentru el n-a fost primul contact cu acest concurs, fiindcă şi anul trecut s-a înscris şi a ajuns la nivelul maxim posibil pentru vârsta lui. "De data aceasta ne-am întrecut cu mai mulţi participanţi decât anul trecut. Au fost două categorii: cea de 12-15 ani,  unde competiţia s-a încheiat, din păcate pentru ei, aceasta fiind ultima fază la respectivul nivel, şi cea de 16-20 ani, unde competiţia va continua cu regionala, la mijlocul lunii februarie. La categoria mea, cea mare adică, au fost 2 comisii a câte 30 de elevi. Au concurat copii mult mai experimentaţi decât noi şi foarte bine pregătiţi, însă <<Vlaicu Vodă>> a dovedit încă o dată că este unul dintre liceele de top ale judeţului, mai ales când vine vorba despre discurs public. După multe ore epuizante cu întrebari încâlcite din public şi cu discursuri poate neaşteptat de bune, juriul format din 3 doamne profesoare din Piteşti a decis câştigătorii. A fost o experienţă de neuitat, fiind pentru prima oară pentru mine când am participat la categoria aceasta! Am avut puţine emoţii, dar am reuşit să-mi ating obiectivul. Bineînţeles, au fost şi câteva neplăceri provocate de juriul care, din punctul multora de vedere, a fost destul de slab pregătit. La începutul concursului nu s-au prezentat şi nici n-au menţionat regulile. Mai mult decât atât, a fost neplăcut faptul că, la un concurs cu atâta tradiţie şi la un aşa nivel, juriul prefera să stea puţin pe telefon în loc să fie atent la toate discursurile, iar unii au ieşit chiar să vorbească la telefon. În orice caz, am reuşit să ne afirmăm din nou la nivel judeţean şi sunt extrem de mândru de elevii de la C.N.V.V. care au participat şi au dovedit cu adevărat că sunt buni. Doresc să mulţumesc doamnei prof. Ileana Popescu pentru că ne-a fost alături, atât la concurs, cât şi înainte, la pregătirea cât mai bună a noastră, pentru că sprijinul şi încurajările dumneaei au avut un rol extrem de important în a ne da încrederea că putem câştiga. De asemenea, mama a fost cea care m-a învăţat cam tot ce ştiu în acest domeniu. A fost alături de mine din prima clipă şi m-a îndrumat pe drumul cel bun cu multă răbdare şi perseverenţă. Aştept cu nerăbdare faza regională, pentru că bătălia nu s-a încheiat! Ceea ce este foarte greu abia acum urmează, aşa că am început să mă concentrez pe ce am de făcut. Vorbitul în public este un lucru pe care îl ador şi care sunt sigur că mă va ajuta pe viitor!", a punctat acesta. Noi îi felicităm pe toţi pentru frumoasele rezultate şi aşteptăm noi victorii!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It