4,02% rata şomajului în luna decembrie 2017!
La sfârşitul lunii decembrie 2017, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,02%, mai mare cu 0,02 p.p. faţă de luna anterioară şi mai mică cu 0,75 p.p. faţă de luna decembrie a anului 2016. Dintre cele 351.105 persoane înregistrate în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 72.917 primeau indemnizaţie de şomaj. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 4,18% în luna noiembrie 2017 la 4,23%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,79% în luna noiembrie la 3,76%.
În funcţie de mediul de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii decembrie 2017 se prezenta astfel: 101.522 şomeri erau din mediul urban şi 249.583 şomeri din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40-49 ani (101.778), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30-39 ani (69.940), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (24.873). Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional aveau ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (79,68%), în timp ce şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezentau 15,63%, iar cei cu studii universitare 4,70%. Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârşitul lunii decembrie 2017 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, Secţiunea "Statistici".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
