Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 20 martie 2025 11:20

Lucrări prețioase expuse la Curtea de Argeş

Muzeul Municpal a găzduit zilele trecute o expoziție de pictură, grafică şi acuarelă sub denumirea „Arhitectura arta”. Evenimentul a fost organizat de muzeu în colaborare cu Ordinul şi Uniunea Arhitecţiilor din România. Iubitorii de cultură s-au bucurat să vadă lucrări realizate de studenţi de la mai multe facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, din promoţiile 2007-2010. "Argeşenii au avut ocazia să vadă 40 de lucrări de arhitectură, grafică şi pictură, care au participat la mai multe concursuri de gen în perioada 2006-2009", ne-a declarat Ştefan Dumitrache directorul Muzeului Municipal. "Lucrările au fost prezentate de doi specialişti, care prin prezenţa lor au evidenţiat valoarea lucrărilor expuse. Arhitecţii Emil Ivănescu şi Traian Ionescu, ultimul fiind recunoscut pentru lucrările de restaurare pe care le-a făcut în Franţa, pe Bulevardul Champs Elysees mai bine de 20 de ani, au prezentat în detaliu tehnica lucrărilor expuse şi i-au felicitat pe protagonişti", a concluzionat Ştefan Dumitrache.

 

 

 

Pin It