Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 08:16

Câţiva elevi de la "Mircea cel Bătrân" s-au bucurat de o tabără de iniţiere în schi

Pentru cei care iubesc iarna şi sporturile de sezon este cea mai mare bucurie să petreacă o săptămână în munţi, înconjuraţi de zăpada imaculată şi respirând aerul rece şi dens. Între ei s-au înscris şi cinci elevi de la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân", care, însoţiţi de directorul adjunct al unităţii, prof. Aurelia Cîrstea, au petrecut momente de neuitat, savurând din plin ultimele zile de vacanţă. Luca Spînu, Alexandru Bucura, Alexandru Bătărigă, Irina Cristea şi Mara Mircu au participat la o tabără de iniţiere în schi - "Micul cercetaş" - care s-a desfăşurat în Munţii Harghita. Au avut parte de trasee şi aventuri interesante, de o pârtie ca-n poveşti, de concursuri şi, mai ales, de lecţii de schiat sub formă de cursuri zilnice de câte două ore pe pârtiile din Băile Tuşnad. La toate acestea s-au adăugat focul de tabără şi cântecele la chitară. Fireşte, răsfăţul a fost contra-cost, dar experienţa şi amintirile vor fi nepreţuite. "Am schiat pe pârtiile din Harghita, unde zăpada a fost din belşug în perioada aceasta. Copiii au învăţat tehnicile de schi şi, în funcţie de rezultatele testelor de la finalul fiecarei lecţii, au fost repartizaţi la grupele superioare, având astfel posibilitatea de a schia şi pe pârtii cu dificultate sporită. Am ocazia să ne bucurăm şi de alte activităţi ingenioase după program. Ne-am plimbat cu snowmobilul, ne-am distrat cu snow-tubing şi cu săniuţele. A fost o vacanţă de iarnă foarte frumoasă, din care am venit acasă cu bagajul plin de amintiri!", ne-a împărtăşit prof. Aurelia Cîrstea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It