Costin-Andrei Oncescu, paradoxul unui geniu născut într-un sistem de învăţământ care stă să se prăbuşească

 Astăzi vom zăbovi câteva clipe asupra poveştii extrem de inspiratoare a unui elev supradotat din Argeş. Considerat deja un geniu, mai ales după ce punctajul obţinut la cea de-a XXVIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică desfăşurată în urmă cu un an şi jumătate la Kazan (Rusia) l-a propulsat pe primul loc în lume la Informatică, tânărul Costin-Andrei Oncescu are un palmares de premii uluitor, datorită cărora a avut libertatea de a alege între marile universităţii ale lumii. Olimpicul este de origine din Câmpulung şi are 18 ani, fiind în prezent elev la Colegiul Naţional "Dinicu Golescu", unde a absolvit şi clasele V-VIII. Ambiţionat să urmeze calea performanţei şcolare de parcursul la fel de glorios al surorii mai mari, Costin a fost întotdeauna încurajat şi susţinut de mama sa, Manuela Oncescu, profesor de Matematică. Se înţelege că pasiunea pentru ştiinţele exacte este o moştenire de familie şi, cum şi acasă a domnit aceeaşi atmosferă de studiu ca la şcoală, tânărul s-a lăsat purtat de mic în lumea criptată a cifrelor, a ecuaţiilor şi a limitelor matematice, ajungând el însuşi să-şi depăşească limitele şi să pătrundă adânc în universul metodelor generice de calcul, pe care a învăţat apoi să le aplice pe cazuri particulare. Dar, pe măsură ce a crescut, Costin a fost din ce în ce mai atras de o disciplină soră cu Matematica - Informatica. Fascinat de algoritmi, de coduri şi de ansamblul de elemente virtuale care îşi găsesc aplicaţii în mai toate domeniile vieţii, pentru olimpicul nostru a fost o reală provocare şi, totodată, o plăcere să combine cele două discipline, transpunând vastele cunoştinţele matematice în sistemul informatic. Pasiunea lui pentru Informatică i-a adus o mulţime de premii de prestigiu internaţional, dintre care amintim şi noi: Medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Informatică, 2016 - Rusia; Medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică, 2017 - Iran; Locul I şi Medalie de aur la Olimpiada Balcanică de Informatică, 2016 - Cipru; Medalie de aur la Olimpiada Central-Europeană de Informatică, 2017 - Slovenia; Locul I şi Medalie de aur la Turneul Internaţional de Informatică de la Shumen, 2016 - Bulgaria; Locul I şi medalie de aur la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, 2015 şi 2016 - Rusia. În total, Costin a obţinut, începând cu clasa a VI-a (de când reprezintă România la competiţiile internaţionale), un numar de 13 medalii de aur, 4 de argint şi una de bronz. Fascinant, nu?... Ultimul rezultat, obţinut în urmă cu o lună, este Medalia de aur de la Turneul Internaţional de la Shumen-Bulgaria. Despre participarea sa la competiţiile internaţionale, olimpicul ne-a declarat că a fost posibilă doar dupa calificarea în lotul naţional, în fiecare an trebuind să treacă prin olimpiada judeţeană, prin cea naţională şi apoi şi prin 7 baraje de selecţie. Şi, de fiecare dată, a mers mai departe ca un profesionist. Pregătit la clasa cu prof. Octavian Dumitraşcu (Informatică), prof. Cornel Oarga (Fizică) şi prof. Manuela Oncescu (Matematică), el a câştigat premii cu rezonanţă şi la aceste două materii enumerate pe urmă. Costin se pregăteşte acum de BAC şi de admiterea la facultatea pe care şi-a ales-o, după lungi analize şi dezbateri în familie. În continuare, vă lăsăm să-l cunoaşteţi personal, în cadrul unui interviu amplu pe care ni l-a acordat.

- Ai avut avantajul unui părinte profesor de Matematică, dar toate premiile enumerate de tine nu dovedesc altceva decât o pasiune foarte puternică pentru Informatică. De ce te-a atras aşa de mult această disciplină?

- La început, Matematica a fost materia mea preferată, pentru că orice soluţie argumentată era corectă, ceea ce îmi dădea libertatea de a gândi în propriul meu fel. Totuşi, după un timp, când rezolvam probleme, am început să nu mai simt aceeaşi satisfacţie odată ce le făceam: pur şi simplu demonstram ce mi se cerea să demonstrez, aveam încredere în ce făceam, dar munca aceea totuşi nu era validată. Nu era nimic să-mi zică "Felicitări, chiar ţi-a ieşit problema!" Apoi, mai este şi faptul că foarte multe probleme la Matematică sunt limitate, cel puţin dintr-un punct de vedere (foarte multe probleme au constante deja fixate, sunt practic individualizări), în timp ce la Informatică nu te poţi baza pe particularităţi, ci trebuie să rezolvi problema la modul general. La Informatică obţii acea validare despre care vorbeam atunci când faci programul şi vezi că este funcţional (că el chiar rezolvă problema generală) şi-l poţi testa în acest sens. În principiu, îmi place că Informatica include tot ce mi se pare interesant în Matematică, necesită un alt mod de gândire şi, odată ce ai terminat, ai şi o finalitate: vezi cu ochii tăi că ceea ce ai făcut chiar funcţionează!

- Performanţa ta ţi-a dat ocazia unică să urmezi una dintre cele mai prestigioase facultăţi din lume. Ce profil doreşti să urmezi mai departe şi la ce facultate te-ai gândit?

- Vreau ca, după absolvirea liceului, să studiez Computer Science, deoarece, până acum, tot ceea ce am avut ocazia să cunosc în legătură cu acest domeniu mi s-a părut fascinant şi tind să cred că făcând ceva ce-mi place, aş putea să-mi maximizez contribuţia adusă societăţii. La ce facultate voi merge este mai greu de zis. În principiu, am început procesul de aplicaţii atât la facultăţi din Marea Britanie, cât şi din America şi, în funcţie de facultăţile care mă vor primi, voi alege ulterior (este posibil ca, dacă nu intru la facultăţile la care doresc sau nu primesc o ofertă financiară suficient de bună, să rămân şi în ţară). Sora mea studiază la Oxford şi am avut posibilitatea să văd diferenţa între facultăţi.

- Care crezi că este avantajul urmării unei facultăţi de prestigiu?

- Principalul motiv pentru care aş vrea să-mi continui studiile la o universitate prestigioasă nu este legat de partea academică (deşi, şi din acest punct de vedere ar merita alegerea), ci datorită vieţii de student pe care aş putea-o avea la aceste facultăţi. În primul rând, aş fi înconjurat de cei mai buni studenţi din lume, iar aceast lucru este foarte important, deoarece competiţia formată te motivează să devii mai bun şi poţi găsi destul de uşor oameni cu care ai foarte multe lucruri în comun. În al doilea rând, acele universităţi îţi oferă şi extraordinar de multe activităţi pe care le poţi practica în timpul liber şi sunt foarte multe cluburi în orice domeniu. În România nu prea se pune aşa de mult accentul pe ce face un student în afara orelor de curs. Da, dacă vei căuta, vei reuşi să găseşti echivalentul aceloraşi activităţi şi cluburi, dar în niciun caz în cadrul facultăţii! Când vine vorba despre facultate, nu mă interesează neapărat unde o fac, atâta timp cât am acces la cea mai bună educaţie şi pot să mă şi bucur de restul timpului, fiind înconjurat de oameni asemeni mie!

- Să înţeleg că după terminarea facultăţii există posibilitatea să te întorci în ţară?

- Da. Aş vrea ca, după aceea, dacă am o idee suficient de bună cât să-mi pun propria firmă pe picioare sau dacă am o ofertă comparabilă în ţară cu ce oferte voi avea din afară, să mă întorc în România!

- Palmaresul tău este impresionant şi presupun că are în spate un volum de muncă istovitor. Cât de mult ai lucrat în plus faţă de teme şi lecţiile de la şcoală ca să poţi ajunge la performanţă?

- Am lucrat extrem de mult dar, din fericire, această activitate nu s-a simţit ca o muncă pentru mine - este ceva ce-mi place! Am făcut Informatică numai atunci când aveam chef să fac asta şi, per total, s-au strâns foarte multe ore lucrate, care au contat enorm.

- A fost ceva din dorinţa ta proprie sau ai fost cumva dirijat de părinţi? Dacă tu ai fost cel care ţi-ai pus ca obiectiv cartea şi performanţa, ce te-a motivat?

- Da, dorinţa a fost complet proprie. Dacă era s-o ascult pe mama, n-aş fi lucrat aşa de mult! Nici nu e posibil să lucrezi atât de mult şi să dai şi randament făcând asta dacă nu eşti pasionat. Unul dintre puţinele lucruri cu adevărat bune în sistemul românesc de învăţământ este că dezvoltă foarte bine competivitatea. La început, cel puţin înainte să cunosc adevărata frumuseţe a materiilor în care am excelat, era vorba numai despre dorinţa mea de a fi mai bun decât alţii. Aşa a venit motivaţia care m-a condus la a cunoaşte mai bine domeniile respective şi, în final, la a dezvolta o pasiune pentru ele, dintre care cea mai mare pentru Informatică. De foarte multe ori, când lucrez, nu am în cap niciun obiectiv, pur şi simplu fac asta pentru că îmi place, vreau să învăţ cât de mult posibil, să-mi depăşesc propriile limite. Dar, atunci când participi la concursuri, trebuie mai mult decât pasiune! Trebuie perseverenţă şi motivaţie, necesare pentru a te ridica după ce ai un eşec şi pentru a-ţi continua lupta. Din fericire, nu duc lipsă de acestea. Deci, în principiu, competitivitatea şi pasiunea m-au condus pe acest drum.

- Am văzut cum stai la Informatică, dar am înţeles că ai îndrăgit şi Matematica şi Fizica, iar acest lucru s-a concretizat, la vremea lui, în premii frumoase. Care sunt cele mai importante dintre cele obţinute de tine de-a lungul anilor?

- La Matematică şi Fizică, distincţiile se opresc la nivel naţional. M-am calificat în mai mulţi ani şi la câteva dintre ele n-am putut participa la faza naţională din cauză că se suprapuneau cu olimpiadele de Informatică. În anii în care am reuşit să particip la două olimpiade naţionale - Informatică şi Matematică sau Informatică şi Fizică - era doar o zi decalaj între ele şi un efort destul de mare din partea mamei mele pentru a mă duce dintr-un capăt al ţării în celălalt... La Fizică am obţinut Medalie de argint la Olimpiadele naţionale din 2013 şi 2014. La Matematică am obţinut la Olimpiadele naţionale  Medalie de argint în 2011 şi de bronz în 2012 şi 2016. Am făcut şi puţin sport şi am avut şi acolo două premii. În 2011 şi 2012 am câştigat Medalia de aur şi, respectiv, de argint, la Turneul Naţional de Mini-Volei masculin cu echipa liceului.

- Am înţeles că te-a ambiţionat puţin şi sora ta ca să mergi la concursuri. Ce altceva ai mai învăţat de la ea?

- Când eram în clasa I, mama o ducea pe sora mea (care este cu 3 ani mai mare) la diferite concursuri de Matematică, peste tot prin ţară. Eu rămâneam acasă. Mi-am dorit să merg şi eu cu ele, dar pe vremea aceea nu se organizau concursuri decât pentru elevii claselor a IV-a şi, rareori, mai erau şi pentru cei de clasa a III-a. Aşa că am început, cu ajutorul mamei şi al surorii mele, să învăţ Matematica din clasele superioare, iar atunci când am intrat în clasa a III-a, am reuşit să merg la concursuri şi să particip alături de elevii de clasa a IV-a. Am fost foarte fericit când am luat prima dată o menţiune cu locul 4 la Concursul Naţional "Nicolae Coculescu", la Slatina. Era unul din cele mai grele concursuri la acea vreme!... Apoi nu am mai "iertat" niciun concurs. Am reuşit de fiecare dată să obţin cel puţin o menţiune, dar de cele mai multe ori luam locul I. Totul a venit de la sine în anii următori. Tot sora mea a fost cea care mi-a dat şi primele noţiuni de Informatică atunci când eram în clasa a IV-a. Şi tot ea m-a ajutat în clasa a VI-a, când am participat la prima mea Olimpiadă de Fizică. Ea era, ca şi mine, olimpică la Matematică, Fizică şi Informatică. Ulterior, ea s-a axat mai mult pe Fizică, iar eu pe Informatică, adică amândoi am renunţat încet la participarea la concursuri de Matematică, spre dezamăgirea mamei noastre, care predă această disciplină.

- Totuşi, te-ai pregătit la Matematică împreună cu mama ta. Cât de mult a contat relaţia mamă-fiu în procesul de învăţare?

- Într-adevăr, mama m-a ajutat foarte mult în pregătire. Faptul că puteam oricând s-o întreb ceea ce nu înţelegeam a fost mai mult decât benefic pentru mine. Este adevărat că, în ultimii ani, avem şi discuţii mai aprinse, uneori în contradictoriu pe diverse probleme de Matematică, dar şi aceste discuţii sunt utile pentru mine în a înţelege mai bine unele concepte. Sunt fericit atunci când găsesc o soluţie mai "elegantă" decât cea a mamei mele şi am o mare satisfacţie când ea recunoaşte că rezolvarea mea este "mai bună". Mama este şi profesoara mea de la clasă, încă de când eram în gimnaziu, aşa că ea ştie foarte bine tot ceea ce primesc la şcoala în materie de cunoştinţe şi ce îmi mai poate spune în plus acasă pentru a participa la olimpiade sau pentru a putea rezolva problemele de Informatică. În rezolvarea problemelor serioase de Informatică am nevoie de foarte multe cunoştinţe din domeniul Matematicii, pe care mama le-a primit în facultate, aşa că am avut multe de învăţat de la ea.

- Eşti pe punctul de a pleca la studii în străinătate. Cum ţi se pare sistemul de învăţământ românesc din punctul de vedere al unui copil foarte dotat intelectual? Sunt elevii din România ajutaţi şi încurajaţi să facă performanţă sau, dimpotrivă, se confruntă cu piedici şi nepăsare?

- Sistemul de învăţământ românesc nu mi se pare a fi foarte bun, şi gândesc asta mai mult din considerente "tehnice" decât academice. În primul rând, trebuie să-ţi defineşti ce vrei să realizezi prin intermediul acestui sistem: o educaţie medie cât mai bună sau să ai vârfurile cât mai bune! Optim ar fi să fie îndeplinite amândouă. Sistemele de învăţământ presupuse a fi bune (cum e cel finlandez, de exemplu) ţintesc o educaţie medie cât mai bună. Totuşi, în momentul în care cerinţele nu sunt foarte mari, rişti să pierzi nişte genii în formare. Sistemul românesc mi se pare mai bun din punctul ăsta de vedere decât multe altele, motiv pentru care vă puteţi uita şi cum se clasează echipa României de obicei la olimpiadele internaţionale de ştiinţe. Dar, cu siguranţă, acei elevi olimpici, ca şi mine, au avut şansa să fie înţeleşi şi ajutaţi de profesori la materiile pentru care nu au timp să se pregătească aşa cum s-ar cere. Este practic imposibil să ajungi să faci performanţă la nivel internaţional când mergi 6-7 ore zilnic la şcoală, când trebuie apoi să înveţi şi să faci teme pentru materiile din ziua următoare. Înseamnă să nu mai ai viaţă! Un om matur munceşte 8 ore pe zi şi apoi este obosit. Problema cu sistemul românesc, din punctul meu de vedere, este că nu ai de ales ce cursuri să faci. Se studiază în profunzime, ceea ce mi se pare bine, dar trebuie totuşi să înţelegi cu adevărat ce faci acolo, nu doar, într-o criză de timp, să începi să înveţi să faci bine la teste şi să rezolvi probleme mecanic. Trebuie să-ţi fie oferit timpul necesar pentru a studia mai puţine materii şi cu adevărat bine! Este fizic imposibil, chiar şi la nivelul materiei de clasă, să ai timp să înţelegi tot ce trebuie înţeles bine, să înveţi şi să-ţi faci toate temele şi să ai şi timpul necesar pentru a-ţi limpezi mintea. Altfel poţi să ajungi, din încercarea de a face totul super bine, la a nu mai fi bun de nimic!

- Cum te-ai descurcat tu, dincolo de faptul că mama ta te-a ajutat? Ai avut profesori care să te susţină?

- Eu am avut parte, din fericire, de profesori dedicaţi, care au văzut potenţialul pe care îl am şi m-au ajutat să mi-l valorific. Şi este lăudabil că profesorii din România mai au puterea şi dorinţa de a munci cu elevi ca mine, după ce predau ore în şir uneori celor care nu manifestă niciun interes pentru şcoală. Totuşi, consider că aceşti profesori ar trebui plătiţi mult mai bine pentru munca pe care o fac.

- Dat fiind că ai ajuns în loturile naţionale de nenumărate ori, ai întâlnit diferiţi profesori cu care ai lucrat. Mai sunt încă dascăli cu adevărat pregătiţi şi devotaţi meseriei?

- Categoric! La loturile naţionale există un grup de profesori şi studenţi pasionaţi care fac o muncă extrem de valoroasă, şi această muncă ar trebui răsplătită ca atare. La Informatică, o problemă frumoasă ar putea fi valorificată la un concurs online şi autorul ar putea primi sume serioase pe ea. Aceşti oameni pasionaţi preferă totuşi să ne-o dea nouă la probele de baraj pentru a fi siguri că au făcut o selecţie cât mai bună. Nu pare să merite acest efort din niciun punct de vedere, şi totuşi, din fericire, dintr-un simţ civic ieşit din comun, oamenii încă propun probleme foarte bune la loturi. Apoi, ar trebui bani alocaţi astfel încât elevii care se califică în loturile naţionale să fie pregătiţi pentru participarea la competiţiile internaţionale. Pregătiri nu prea există, iar când există sunt făcute tot de oameni extrem de pasionaţi, fără niciun stimulent financiar sau pe bani foarte puţini. În Elveţia, de pildă, sunt investiţi foarte mulţi bani în olimpiade. N-au profesori atât de buni cât să pregătească lotul naţional, aşa că plătesc dascăli din alte ţări să vină să predea. Şi asta în condiţiile în care Elveţia nici nu are rezultate la fel de bune ca România, de exemplu... Ţara noastră are potenţial, dar trebuie să ştie să îl valorifice, iar oamenii competenţi să simtă că munca lor este răsplătită!

- Este uşor să ajungi la asemenea rezultate? Ar putea oricine să ajungă la nivelul tău?

- Mereu am considerat că oricine poate orice cu o cantitate suficientă de muncă. Este adevărat că ai nevoie şi de o sclipire oarecare când vine vorba despre olimpiade, dar mi-e greu să cred că sclipirea aia nu se dezvoltă în timp, lucrând. Nu ştiu cum a fost cu alţi olimpici, dar pentru mine a fost foarte greu să ajung aici. Totuşi, drumul pe care l-am parcurs a fost foarte frumos. Este nevoie de multă pasiune şi motivaţie, dar rezultatul chiar merită! Înveţi mult participând la diferite concursuri şi evenimente ca Olimpiadele Internaţionale sunt greu de uitat. Sunt genul de amintiri frumoase pe care le vei avea o viaţă întreagă.

- Ai avut timp să te bucuri şi de copilărie/adolescenţă, sau ai renunţat la jocuri şi plimbări în favoarea pregătirii?

- Probabil că nu m-am bucurat de copilărie şi nici de adolescenţă ca alţi colegi de-ai mei, dar am încercat să nu sacrific totul pentru pregătirea mea academică. În timpul liber am făcut sport, m-am uitat la seriale şi m-am plimbat cu prietenii. Îmi place să merg la cinema şi să vizionez şi acasă, cu familia, diferite filme la TV. De jucat, m-am jucat până pe la vârsta de 10-11 ani, după care nu prea am mai avut timp pentru asta şi nici nu aş mai fi avut cu cine. Din nefericire, la vârsta aceea, copiii deja se joacă mai mult pe calculator decât în aer liber. Mie nu îmi place să mă joc pe calculator şi, de altfel, atunci când hotărăsc să iau pauză închid calculatorul imediat. Consider că este o mare pierdere de timp să stai cu ochii în calculator şi să te joci pe el!

- Dacă tot am vorbit despre timpul liber, ce hobby ai?

- Îmi place să joc tenis de masă ori de câte ori am cu cine să o fac şi, de asemenea, să fac LEGO cât mai complicat. Joc fotbal, volei şi biliard cu mare plăcere şi-mi place să vizionez cât mai multe seriale...

Este imposibil să nu remarcaţi maturitatea frapantă din gândirea lui Costin după ce aţi citit aceste rânduri. Experienţa de până acum îi permite să dea glas unor opinii puternice, iar siguranţa şi eleganţa cu care se pronunţă asupra unor probleme dovedesc o personalitate complexă. Tineri precum Costin poate mai sunt în România dar, aşa cum reiese şi din cele discutate cu acesta, sistemul deficitar de învăţământ românesc le frânge deseori aripile. În aceste condiţii, este de apreciat mai ales efortul mamei acestui copil, care a dat lumii nu unul, ci două genii în formarea cărora a avut o contribuţie decisivă. Dar, dincolo de toate, voinţa lor şi faptul că au înţeles că numai învăţând şi sacrificând copilăria vor ajunge cu adevărat mari au fost motorul care i-a propulsat la asemenea nivel. Costin-Andrei Oncescu este un exemplu pentru noi toţi, de la adulţi la elevi, de la profesori la părinţi, de perseverenţă, curaj şi ambiţie, într-o societate în care mediocritatea este ridicată la rang de virtute!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!