Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 07:59

Lunea viitoare elevii se întorc la ore

Cursurile anului şcolar 2017-2018 au debutat pe 11 septembrie şi însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni). Structura anului şcolar în curs cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017-2 februarie 2018) şi semestrul al II-lea (12 februarie 2018-15 iunie 2018). Aşa cum deja se ştie, prima vacanţă a elevilor este cea de iarnă, care a început în data de 23 decembrie şi se va încheia pe 14 ianuarie. Următoarea pauză de la cursuri va fi vacanţa intersemestrială, cuprinsă între 3 şi 11 februarie, iar ultimul respiro din acest an şcolar va fi în intervalul 31 martie-10 aprilie, când se va instala vacanţa de primăvară, marcată şi de Sărbătorile Pascale. Mult-aşteptata vacanţă de vară va debuta în data de 16 iunie şi va dura până pe 9 septembrie, cu excepţia claselor terminale din învăţământul gimnazial şi liceal. În cazul lor, anul şcolar se va încheia în data de 25 mai (clasa a XII-a) şi pe 8 iunie (clasa a VIII-a). În plus, până la data de 31 mai, unităţile şcolare mai au încă vreme să desfăşoare activităţile din cadrul Programului naţional "Şcoala altfel", care are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It