Editorial LA ŢINTĂ - Un an pe care mulţi îşi vor dori să-l uite repede...
Cam aşa caracterizează anul de care urmează să ne despărţim cei mai mulţi dintre cetăţenii de rând ai României. Şi când spun asta mă gândesc la semenii cărora li s-au împuţinat speranţele din decembrie 1989 şi au ajuns să fie scârbiţi de ticăloşia celor pe care tot i-au votat şi şi-au bătut joc de ei. Secretele răsturnării lui Ceauşescu sunt păstrate cu stricteţea impusă de crimele şi corupţia generalizată care a permis un jaf organizat ştiinţific. Unii zic că acum 28 de ani a fost revoluţie, alţii că, dimpotrivă, lovitură de stat. Orice-ar fi fost, s-a legitimat prin jertfe de sânge şi s-a plătit cu privilegii acordate "revoluţionarilor", care au "emanat" o putere cu miros dubios, care se dau mai egali decât egalii. Unii, chiar şi la Curtea de Argeş, se bat cu pumnii în piept că "au murit la revoluţie", uitând că mai sunt destui capabili să ne spună ce valoare reală au. Cele peste patru decenii de educaţie bolşevică au lăsat urme adânci, iar perpetuarea spiritului comunist a fost consecinţa firească a marginalizării valorilor şi a înlocuirii lor cu modelul fanariot. Manipulatorii de profesie au profitat de teama cumplită a oamenilor de schimbare, astfel încât s-a exclus din start reluarea cursului vieţii ţării din punctul în care a fost deturnat la 30 decembrie 1947, când a fost alungat Regele Mihai. Neocomuniştii l-au alungat de două ori din ţara sa până când au fost siguri că nu mai pot fi clintiţi din tronurile lor. Regelui i s-a dat cinstire numai atunci când n-a mai fost printre noi. Repet: nu ştiu dacă România ar fi fost un loc mai bun avându-l în frunte, dar cei mai mulţi sunt de acord acum că n-ar fi fost mai rău. Şi cel puţin jigodenia asta la vârful politicii ar fi fost evitată, ca şi corupţia reprezentanţilor săi. Dacă vreţi un exemplu, chiar şi în aceste zile Casa Regală este scoasă în atenţia publică prin tot felul de fantasmagorii - la prima vedere - care nu urmăresc decât scopuri punctuale. A o transforma într-un soi de ONG, acordându-i un statut pe care Regele Mihai nu l-a cerut vreodată, este un act de banalizare a rolului istoric pe care l-a jucat. Este, dacă vreţi, o diversiune, ca şi cea prin care Radu Câmpeanu se făcea de râs când îl propunea pe fostul suveran să candideze la preşedinţia ţării pe tronul căreia fusese. Acum, când s-a ajuns la concluzia că simpatia populară dovedită la funeraliile ultimului nostru monarh poate aduce avantaje electorale, a început să se fluture ideea aiurită a organizării unui referendum vizând restaurarea regalităţii. Dacă vom accepta că şi în ceea ce a mai rămas din Casa Regală se duce o politică duplicitară, de sfâşiere între membri, putem înţelege că există acolo un microb plebeu care a transformat-o de n-ar mai recunoaşte-o nici Carol I, nici Ferdinand I şi nici Mihai I. Concluziile se impun de la sine...
Noi, simplii votanţi, rămânem proştii care au fost aduşi în stare de lehamite ori chiar de disperare după atâtea manipulări în formă continuată, care le-au tocit rezistenţa. Am sperat la multe după alegerile de la sfârşitul lui 2016 şi acum, după un an, avem dreptul să ne descoperim disperaţi. Şi nu mă refer numai la legile salarizării, la cele privitoare la justiţie, la încălcările Constituţiei tocmai de către cei care ar trebui să-i garanteze respectarea pornind de la principiul că toţi suntem egali în faţa legii, ci la disoluţia societăţii prin dezbinarea practicată de către guvernanţi, pentru a ne stăpâni mai uşor. Ne este speculat pervers şi cinic fatalismul înscris în ADN-ul neamului, care ne îndeamnă să constatăm că încă este bine cât timp se poate şi mai rău. Într-o lume tot mai nesigură, am ajuns să mă tem de lucruri pe care cetăţeni ai unor state civilizate le cam omit din preocupările zilnice. Pentru ei, cei ce muncesc bine şi sunt eficienţi nu au de ce să se teamă de sărăcie, lipsuri sau de boli. Noi, cei care n-avem sângele potrivit în instalaţii pentru a fi hoţi deştepţi, ne temem de orice pentru că nu suntem protejaţi politic. În comunism se spunea că o relaţie unde trebuie valorează cât o fabrică în capitalism. În capitalismul de cumetrie de la noi, atât de blamat tocmai de cei care i-au favorizat implementarea, o protecţie politică dată de imunitate poate să te ridice în topul bogaţilor naţiunii. Deci, ce s-a schimbat în cei 28 de ani în care am îmbătrânit cu toţii plângându-ne că n-am avut norocul pe lume?... De starea nemulţumitoare în care ne aflăm, principalii vinovaţi suntem noi, cei care am făcut alegerile proaste, fie că am votat, fie că ne-am dat deştepţi şi n-am mers la urne. Acolo ne puteam manifesta spiritul civic, şi nu în mitinguri şi demonstraţii de protest. Tocmai de aceea cei mai mulţi dintre noi îşi doresc să uite anul 2017. Măcar de ne-ar veni mintea la cap în 2018...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
