Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului

 "Şi Cuvântul S-a făcut trup 
şi s-a sălăşluit între noi 
şi am văzut slava Lui,
Slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

În miezul acestei zile, când sărbătorim în chip deosebit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, unică în Univers şi pe Pământ, avem chemarea de a preamări pe Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru că am avut de la Părintele Luminilor, marea binecuvântare de a fi în gândirea Sfintei Treimi şi a ne întrupa în această frumuseţe a lumii văzute, plină de taine şi bucurii negrăite, chiar dacă suferinţele noastre răzbat fiinţa cu care ne-a înnobilat Preabunul Dumnezeu.

Gândul nostru plin de bucurie şi sfinţenie, trebuie să străbată cerul şi pământul ca fulgerul pentru a vedea, pe cât este cu putinţă că: "Dumnezeu a zidit şi lumea nevăzută şi pe cea văzută, deci, El a făcut şi sufletul şi trupul. Dacă lumea văzută este aşa de frumoasă, cât mai mult este cea nevăzută? Iar dacă aceea este mai frumoasă şi mai bună decât aceasta, cu cât nu le va întrece pe amândouă Dumnezeu, Care le-a făcut pe ele?"

Precum ne este necesară lumina din zorii dimineţii şi se bucură inima noastră de o nouă zi binecuvântată de Dumnezeu, tot aşa este de necesar să ştim şi să mărturisim că: "Dumnezeu este al tuturor; este viaţa tuturor celor ce voiesc; este mântuirea tuturor; al celor care cred şi al celor care încă nu cred, al celor drepţi şi nedrepţi, deocamdată; al celor cinstitori de Dumnezeu şi necinstitori din neştiinţă; al celor nepătimaşi şi al celor încă pătimaşi; al călugărilor şi al mirenilor; al înţelepţilor şi al celor neînvăţaţi; al celor sănătoşi şi al celor bolnavi; al tinerilor şi al vârstnicilor. Căci este ca răspândirea luminii, ca arătarea soarelui, ca schimbarea ceasurilor."

Dreptmăritori creştini şi creştine,

În planul cel veşnic al lui Dumnezeu, întruparea Cuvântului sau Logosului, cum mai este supranumit în limbaj evanghelic sau Naşterea Domnului Iisus Hristos, înţelegem, pe cât ne este cu putinţă, venirea în vatra omenirii a Fiului lui Dumnezeu trimis din Sânul Sfintei Treimi la "plinirea vremii", adică atunci când s-a hotărât că ar fi mai potrivit pentru îndelunga aşteptare a moşilor şi strămoşilor noştri, de a fi iertaţi şi mântuiţi în urma neascultării primilor noştri părinţi, Adam şi Eva.

Cel mai important moment din viaţa noastră este întâlnirea cu Părintele Luminilor. Oricare dintre noi, când va veni vremea să-L vedem pe Dumnezeu, chiar din viaţa noastră, să ne aducem aminte de Sfântul Simeon Noul Teolog, care a făcut această experienţă unică, zicând: "Când îl vede cineva descoperit pe Dumnezeu vede o lumină. Şi se minunează văzându-L. Şi dacă ne va întreba pe noi: Ce ai văzut, fiule? Noi vom răspunde: O lumină dulce, Părinte, o lumină de aşa fel, că nu am pricepere pentru a-ţi spune cum este! Şi în vreme ce spune aceasta, inima lui saltă şi se aprinde îndată de dorul Celui pe Care L-a văzut. Apoi continuă: Mi s-a arătat, Părinte, acea lumină! Pereţii camerei mele au dispărut îndată şi lumea a trecut, fugind, socotesc, de la faţa ei. Am rămas numai eu, într-o însoţire cu lumina singură. Nu ştiu, Părinte, dacă era şi trupul meu atunci acolo. De am ieşit din el, nu ştiu, dar atunci nu ştiam că port trup sau dacă sunt îmbrăcat în el. Aveam o bucurie de negrăit care mă însoţeşte şi acum, şi o iubire, şi cu un dor mare, încât s-au pornit din mine valuri de lacrimi râuri, ca şi acum, precum vezi. Povăţuitorul duhovnicesc i-a zis: Este Acela, fiule! Atunci, curăţindu-se de orice păcat, zice: Dumnezeul Meu, Tu eşti? Şi Acela îi răspunde şi zice: Da! Eu sunt Dumnezeul Cel Care M-am făcut om pentru tine. Şi iată, te-am făcut pe tine, precum vezi şi te voi face Dumnezeu. După ce va fi petrecut mai mult timp plângând, căzând la pământ şi umilindu-se, începe să cunoască puţin câte puţin pe Dumnezeu."

Pe parcursul vieţii noastre pe pământ, dorul sufletului nostru ne poartă pe cărările care duc spre Dumnezeu, vederea Lui, faţă către faţă şi înţelegerea dumnezeirii, adică ce este El. Ştim din bătrânele Scripturi că: "Moise, văzătorul de Dumnezeu, ... vedea Chipul dumnezeiesc Cel nevăzut în ipostas şi frumuseţea Lui. De aceea zice: "Dacă am cunoscut că am aflat har la Tine, arată-mi-Te, ca să Te cunosc şi să Te văd". Şi aşa Moise Profetul L-a văzut pe Dumnezeu în Lumină dumnezeiască, în slava frumuseţii, dar nu în Esenţa Sa, adică în Ipostasul Său! Tocmai aşa, cum noi vedem atâtea fiinţe şi lucruri, dar nu înţelegem Taina Facerii, ci doar minunea zidirii, prin care vedem Creatorul Suprem!

Cum trebuie să procedăm pentru a înţelege şi a iubi pe Dumnezeu? Când ne gândim astfel, trebuie să luăm aminte la un adevăr absolut: "Cel ce învaţă pe om cunoştinţa (sau ştiinţa despre Dumnezeu), Dumnezeu Însuşi este", precum s-a scris. Dar cum îl învaţă? Dându-i rugăciune într-o adiere sfântă a Duhului ce suflă pururea în cel care se roagă, cu credinţă, nădejde şi dragoste!

Aşadar, în rugăciune se face cunoscut Dumnezeu, care devine prezent în sufletul celui care I se adresează, fiind astfel, în strânsă comuniune!

Dreptslăvitori creştini iubitori ai Naşterii lui Iisus,

De mii de ani auzim peste zgomotele lumii, glasul Duhului Sfânt, care ne strigă nouă tuturor: "Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu", şi că Dumnezeu nu se arată decât celor care s-au lepădat de deşertăciunea zgomotoasă şi cumplită a vieţii şi să cugete cu mai multă atenţie la sine însuşi şi, prin liniştire, la lucrurile dinlăuntru, să caute să cunoască pe Dumnezeu în Sine, Împărăţia lui Dumnezeu fiind înlăuntrul nostru.

Tocmai aşa să fim pregătiţi pentru a înţelege "Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută" a venirii lui Iisus Hristos, prin naşterea dumnezeiască din Fecioara Maria "pentru că în întreg Fiul, care împlinea Taina mântuirii noastre prin Întrupare, se afla întreg Tatăl după fiinţă nu întrupându-se, ci binevoind să se întrupeze Fiul, şi în întreg Fiul se află Duhul Sfânt după fiinţă, nu întrupându-Se, ci conlucrând cu Fiul la întruparea cea negrăită pentru noi."

Cele auzite până acum sunt o taină de nepătruns a lui Dumnezeu şi e greu de înţeles. Toate acestea trebuie să le credem cu mintea şi inima, luminată de Duhul Sfânt, prin rugăciune curată şi lepădarea de păcate, cerând iertarea lui Dumnezeu prin căinţă sinceră şi făcându-ne, noi înşine, judecată aspră, cu conştiinţă luminată de Duhul Sfânt.

Putem să mărturisim noi, românii ortodocşi, de veacuri, că: "Fiecare dintre noi, oamenii, credem în El, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul pururea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu Maria, şi, crezând, primim cuvântul despre El cu credinţă în inimile noastre, ca urmare, mărturisindu-L cu gura şi căindu-ne îndată din suflet de fărădelegile săvârşite de noi mai înainte, până în clipa de faţă şi să ne silim, să nu mai repetăm păcatele şi să săvârşim altele şi mai grele.

Fraţi şi surori întru Domnul,

Domnul Dumnezeu ne-a dat darul cel mai de preţ care se putea da vreodată omenirii: pe Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care să strălucească în inimile noastre spre luminarea cunoştinţei Fiului Său.

De la luminarea cunoştinţei trebuie să ajungem la luminarea conştiinţei. Conştiinţa este cea mai veche lege pe care Dumnezeu a dat-o omului, când l-a zidit. Ea este ca un gând luminos precum este o scânteie dumnezeiască ce luminează mintea noastră şi arată, fără greş, deosebirea dintre bine şi rău, fiind într-un fel glasul lui Dumnezeu în noi şi pregăteşte „prin schimbarea şi îndreptarea spre bine a modului de viaţă, a gândurilor de toate felurile şi prin curăţirea întinăciunilor de mai înainte.”

Ceea ce trebuie să avem în mare grijă este acurateţea conştiinţei, adică curăţenia ei în toată alcătuirea. Deseori, "mustrarea conştiinţei încetineşte din viaţa noastră şi apoi dispare de la oamenii ce au ajuns la culmea virtuţii sau a păcatului".

Cel de-al doilea caz, când ajungem la culmea păcatului ni se pare, că atunci când călcăm poruncile lui Dumnezeu, nu este grav, ba, mai mult, chiar aducem justificări păcatelor noastre, invocând tot felul de motive. Această stare de împătimire se numeşte împietrirea conştiinţei. Ajungând în astfel de stare suntem capabili de tot felul de abateri şi încălcări ale poruncilor dumnezeieşti şi, deopotrivă, a legilor omeneşti!

Am dorit să subliniez aceste stări pentru că pe unii dintre noi ne încearcă astfel de capcane, fără să ne dăm seama de cele mai multe ori. Trebuie să reamintim că este potrivit să nu uităm: "Conştiinţa are un rol important la Judecata particulară, căci acolo <<primul martor este conştiinţa omului judecat>>, chiar dacă omul în timpul vieţii lui a redevenit virtuos, iertându-i-se păcatele, conştiinţa înmagazinează ştiinţa despre răutatea săvârşită de om, iar la Judecată se va citi <<fără putinţă de înşelare cartea conştiinţei.>>”

Pe vremuri învăţam la Psihologie că există patru feluri de conştiinţe: dreaptă sau adevărată, greşită sau falsă, grijulie (laxă) ori lejeră, sigură sau îndoielnică, mai pe scurt există Libertatea de conştiinţă, Conştiinţa morală şi Conştiinţa profesională.

Oricum s-ar numi, noi trebuie să avem conştiinţa dumnezeiască. Să o păzim neatinsă de păcate şi scăderi, raportând raţiunile dumnezeieşti ce coboară prin ea, căci "fără conştiinţa bună, nu poţi plăcea lui Dumnezeu."

Ca să avem pace în suflet şi mustrarea conştiinţei să nu ne lase în păcate, trebuie să punem capăt oricărui păcat pe care l-am făcut şi să punem început bun vieţii noastre, cât ne-a mai rămas timp de trăit. Să izgonim păcatele sufleteşti şi păcatele trupeşti, din întreaga noastră fiinţă, şi să începem arătură nouă şi semănare de virtuţi pentru sănătatea trupului şi a sufletului.

Domnul Dumnezeu ne cunoaşte pe toţi!

Nu ne putem ascunde de prezenţa Atotputerniciei Sale: "De asemenea şi Duhul Sfânt vine întrajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci însuşi Duhul Sfânt se roagă pentru noi, cu suspine negrăite."

Purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu este de o mare gingăşie dumnezeiască, pentru "că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui."

Mulţumim Domnului Dumnezeu că ne-a chemat pe toţi la mântuire şi fericire veşnică, prin jertfa de iubire a Domnului nostru Iisus Hristos, care rămâne în veacul veacurilor între noi şi cu noi, având "preoţie veşnică". Pentru aceasta şi poate să mântuiască pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru noi, copiii măririi Sale!

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost în planul Cel veşnic al Sfintei Treimi, darul cel mai de preţ oferit omenirii pentru totdeauna, darul mântuitor al împăcării omenirii cu Dumnezeul Iubirii!

Vă pun la inimă, iubiţi fraţi şi surori, îndemnul frăţesc şi părintesc de a avea grijă de viaţa sufletească şi trupească, Darul lui Dumnezeu, pe care să nu-l risipim în cumpăna deşertăciunilor lumeşti, care ne inundă şi înhaţă la fiecare pas al vieţii noastre.

Vine vremea să ne prezentăm cu inima veselă în faţa lui Dumnezeu, arătându-i că nu am pierdut întru risipire Darurile Sale dumnezeieşti. Nu suntem doar Darul lui Dumnezeu pe acest pământ, ci suntem şi pruncii Săi care trebuie să moştenim Împărăţia Iubirii Dumnezeieşti.

Nu ne putem prezenta în faţa Sa cu mâinile goale şi sufletul pustiit de pacea şi bucuria în Duhul Sfânt!

Să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru pacea în lume şi pacea în ţara noastră, în familie, în satele şi în oraşele noastre.

Să facem rugăciuni stăruitoare pentru toţi bolnavii din lume şi să aducem un strop de speranţă pentru cei în necazuri şi în risipiri de tot felul!

Să fim voioşi şi mulţumitori Domnului nostru Iisus Hristos, Cel numit Emanuel, că a venit din Sânul Sfintei Treimi, ca să fie cu noi pururea!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Te-ai făcut Fiu al Omului ca să rămâi pururea cu noi, iar noi să fim solidari ca români şi ortodocşi, cuprinzând în iubirea noastră întreaga Ta zidire.

Îţi mulţumim, Doamne, Iisuse Hristoase şi ne închinăm Naşterii Tale, deşi nu avem toţi haină de nuntă!

De aceea, se cuvine să aducem rugăciuni de mulţumire Domnului nostru Iisus Hristos, că s-a făcut asemenea nouă oamenilor, afară de păcat, şi a venit ca să ne mântuiască, iar noi să-I adresăm mereu rugăciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi păcătoşii!

Cu iubire şi inimă veselă să cântăm Domnului Iisus:

Hristos se naşte, măriţi-L!
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă;
Cântaţi Domnului tot pământul!

Cu doriri de fericire pământească şi cerească, în iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Vă întâmpină,

Calinic Argeşeanul, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!