Felicitare Sărbători de Iarnă Seminarul Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab" Curtea de Argeş
Naşterea lui Iisus Hristos reprezintă în fiecare an un nou început. Este sărbătoarea iubirii, a vieţii care a învins moartea. De fiecare dată te cuprinde o vrajă, o bucurie tainică, o aşteptare nemărturisită. Nicio altă sărbătoare nu străluceşte atât de tare în amintire, nu poartă atâta aur în tiparele ei. Este un timp al căutării, al regăsirii, al dăruiri, al inocenţei, al iertării!
Să scoatem din nisipul clepsidrei acel "odată ca niciodată", "amintirile molcome de demult, cu splendoarea şi fascinaţia care doar în mintea şi în inima unui copil pot exista". Să simţim cum timpul îşi încetineşte trecerea şi îşi potoleşte furia, să retrăim iernile copilăriei cu aer fantomatic de poveste, ierni înveşmântate cu dalbul acela care adună toată liniştea din ceruri, iar în splendoarea acestei lumi curate, să lăsăm în casele noastre să înfloreasă "flori dalbe, flori de măr", reîmbrăcând albul înflorit în lumina Învierii, să simţim mirosul de cetină şi reverberaţia trunchiului puiului de brăduţ, în crenguţele lui să punem sinceritatea zâmbetelor, nobleţea gândurilor, iubirea, speranţa.
Şi în limpezimea clipei geruite vor veni colindătorii cu bradul pus la plug şi în coamele împletite ale cailor, vor trage o brazdă în pământul îngheţat, vor veni cu steaua "tocmai din Ierusalim..."
La mulţi şi fericiţi ani!
Prof. Valentin Retevoi, directorul Seminarului Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab" Curtea de Argeş
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
