Temperaturi de 15 grade Celsius!
Vineri, vremea se va încălzi uşor faţă de ziua anterioară, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara şi în primele ore ale nopţii, când trecător vor fi posibile ploi slabe, pe spaţii mici, în nord-vestul regiunii. Vântul va sufla slab, până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 15 grade Celsius, iar cele minime, între 3 şi 7 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, în zona joasă de relief a regiunii, vor fi condiţii de ceaţă. La munte, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara şi noaptea, când însă doar izolat va ploua slab, iar la altitudini mari se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări, iar pe creste, va sufla tare, ne-au informat specialiştii din cadrul Centrului Regional Meteorologic Muntenia.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
