România orfană: Regele Mihai a trecut la cele veşnice! Pe mâinile cui ne-ai lăsat, Majestate?...
Marţea neagră a istoriei recente a ţării noastre s-a consumat în data de 5 decembrie 2017. La ora 13.00 s-a anunţat trecerea definitivă în istorie a ultimului suveran al ei. Regele Mihai a decedat la reşedinţa sa din Elveţia după o lungă şi grea suferinţă, având-o la căpătâiul său pe una dintre fiice, Principesa Maria. A mai trăit mai bine de un an după ce iubita sa soţie, Regina Ana, şi-a găsit odihna de veci la Catedrala Regală şi Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. Aici va fi adus şi Majestatea Sa, în 16 decembrie, pentru ca amândoi să păşească pe calea veşniciei, umăr la umăr, aşa cum au făcut-o cu curaj şi demnitate şi în viaţa pământeană, ca doi oameni care au ştiut să se respecte pe ei, familiile din care proveneau şi ţara pe care au slujit-o, dar asupra căreia nu li s-a îngăduit să domnească. Interesele puternicilor lumii, nişte pigmei ai istoriei - la urma urmei, au fost mai puternice, înfrângând destinul firesc al unei ţări şi al unui popor orbit de propaganda cozilor de topor ale politrucilor de ieri şi de azi. Încă o dată duplicitatea liderilor de conjunctură cu care ne-am pricopsit în lipsa celor autentici, ţinuţi departe de viaţa publică, s-a dat pe faţă prin declaraţiile false pronunţate la moartea Regelui Mihai. O culme greu de atins a fost aceea a lui Ion Iliescu, cel care s-a opus cu toate puterile discreţionare de care dispunea în ultimul deceniu al secolului şi mileniului trecut la revenirea suveranului legitim alungat de gaşca "tătucului" Stalin în 30 decembrie 1947. Teama de a nu-şi pierde puterea şi de a nu îndeplini misiunile trasate de Kremlin l-a făcut să-şi asmută dulăii contra monarhului exilat de zeci de ani. Iliescu a procedat la fel ca în 1995, când - la fel de poltron - deplângea, cu lacrimi de crocodil, decesul seniorului Corneliu Coposu. Asta după ce se văitase în fostul Consiliu al Frontului Salvării Naţionale că liderul ţărănist "îi pusese sula-n coaste"!... Acum nu mai rămâne decât să-l vedem şi să-l auzim pe fostul ministru de Interne, Doru Viorel Ursu, care la o lansare de carte de la Biblioteca Municipală se lăuda acum vreo doi ani cum l-a întors el pe Rege de pe autostradă. Uimitor pentru un jurist ca domnia sa, care ştia cât de forţată era motivaţia interdicţiei dictată contra Majestăţii Sale de către urmaşul firesc al lui Groza şi Dej, care percutaseră la ordinele transmise de Stalin prin Vîşinschi - ambasadorul său, ce acţiona la Bucureşti ca un "bici al tătucului noroadelor", fostul procuror general al URSS, cel care condamnase mii de cetăţeni bănuiţi că ar putea fi în opoziţie cu regimul - şi-i retrăseseră cetăţenia lui Mihai I. Asta în condiţiile în care Constituţia României stabilea că drept la cetăţenie au toţi cei născuţi pe teritoriul României. Iar Regele Mihai se născuse la Castelul Peleş, de la Sinaia, în 25 octombrie 1921!... Moartea ultimului suveran lasă ţara fără simbolul care o mai putea apăra de tâmpeniile comise de cei ce o conduc şi o situaţie destul de încurcată nu numai pe linie dinastică. Deocamdată aşteptăm cele trei zile de doliu şi înmormântarea, apoi vom vedea cum se va exploata politic şi acest moment istoric, pentru că necrofagii din sistem nu vor avea scrupule să-şi asigure avantaje dintr-o asemenea dispariţie.
Municipalitatea Oraşului Regal a lansat pregătirile pentru ceremonia înmormântării
Imediat după ce a fost anunţat decesul monarhului, primarul Constantin Panţurescu şi-a convocat colaboratorii pentru a pune la punct amănuntele planului de acţiune pentru una dintre cele mai importante ceremonii din acest mandat al său. "Suntem în legătură cu cei de la Bucureşti care se ocupă de protocolul manifestaţiilor ce se vor desfăşura în data de 16 decembrie aici, la noi. Avem obligaţia de onoare de a ne justifica titlul de unic Oraş Regal din România! În acest scop vom fructifica şi experienţa din august 2016, când a fost adusă la locul de veci din noua catedrală Regina Ana. Am declanşat deja pregătirile, pentru că deşi s-ar părea că avem destul timp la dispoziţie, oricând poate interveni ceva ce poate schimba perspectiva. Asta cu atât mai mult cu cât n-ar fi exclus să fim gazde pentru reprezentanţi ai mai multor case regale europene, deoarece este ştiut, ilustrul dispărut se înrudea cu cele mai vechi monarhii europene, fiind văr de gradul al treilea cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi cu alţi foşti sau actuali suverani. Personal consider - ca şi mulţi alţii - că la decesul Regelui Mihai se cuvenea ca doliul să fie instituit nu numai în România. Consider că deoarece i s-a recunoscut oficial contribuţia la scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu şase luni de zile, acest doliu trebuia să fie universal. Este, desigur, o părere personală..." - ne-a declarat ieri primarul Constantin Panţurescu.
Contribuţia monarhiei la modernizarea României
România a fost condusă în perioada 10 mai 1866-30 decembrie 1947 de patru capete încoronate: Carol I de Hohenzollern-Sigmarigen până în 1914, Ferdinand I (1914-1927), Mihai I (1927-1930 şi de la 6 septembrie 1940 până la 30 decembrie 1947), respectiv Carol al II-lea (1930-1940). Principelui Carol I, ţara îi datorează independenţa faţă de Imperiul Otoman, proclamată în luna mai 1877 şi recunoscută prin Tratatul de pace de la Berlin survenit la încheierea războiului ruso-româno-turc (1877-1878), proclamarea regatului (1881) şi una dintre cele mai moderne şi liberale Constituţii europne ale vremii. Tot primul nostru rege a declanşat un vast program de modernizare a ţării, care a fost scoasă din starea de înapoiere a feudalismului târziu, aducând-o în rândul naţiunilor dezvoltate la începutul secolului XX. Ferdinand I, nepotul său, a reuşit alături de Regina Maria, provenită din Casa Regală a Marii Britanii, cu extensie în cea a Imperiului Rus, să rotunjească hotarele României Mari, după participarea la Primul Război Mondial între 1916 şi 1918. Chiar şi Carol al II-lea, în ciuda controversatei sale domnii, a avut o contribuţie de seamă în modernizarea şi dezvoltarea României. Lui i s-au imputat probleme comportamentale şi corupţia anturajului, dar şi ciuntirea României Mari, pierderea nordului Bucovinei şi a Basarabiei, în iunie 1940, ca urmare a ultimatumului sovietic formulat în baza Tratatului Ribbentrop-Molotov, dar şi a nordului Transilvaniei, după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Drept urmare, la 6 septembrie 1940 a fost silit să abdice şi să plece într-un lung exil, din care i-a revenit sicriul în februarie 2003, pentru a-şi găsi somnul de veci la Mănăstirea Argeşului, locul ales de către Carol I pentru odihna veşnică a suveranilor din dinastia sa. Mihai I a fost cel care la vârsta de numai 23 ani a încurcat socotelile lui Stalin, prin actul de la 23 august 1944, când l-a arestat la Palatul Regal pe primul ministru, mareşalul Ion Antonescu, cel care voia să meargă până la finalul războiului alături de Hitler, aşa cum se angajase. Actul de curaj prin care suveranul nostru a trecut în tabăra Aliaţilor şi a întors armele împotriva trupelor Axei a împiedicat transformarea României ocupată apoi de trupele Armatei Roşii într-o republică socialistă sovietică. Deşi decorat de Stalin pentru contribuţia sa la scurtarea războiului, Regele Mihai n-a fost iertat şi a fost detronat de slugile lui - dr. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej - la 30 decembrie 1947, când a fost silit să semneze la Peleş actul de abdicare. Atunci, România trădată de Winston Churchill - care avea o înţelegere secretă prealabilă cu Stalin prin care-şi împărţeau sferele de influenţă în Balcani - şi de preşedintele american F.D. Roosevelt, bolnav la întâlnirea de la Ialta, când aprobase deciziile celorlalţi doi, a devenit republică populară, intrând sub stăpânirea bolşevismului şi a Moscovei pentru zeci de ani. Ura ruşilor s-a dat pe faţă şi la momentul în care Majestatea Sa a încercat să revină în ţară, iar Iliescu şi ai lui l-au alungat. Şi au făcut-o pentru că ştiau că şansele neocomuniştilor de a domina România se diminuau până la anulare, dacă revenea suveranul legitim, care n-ar fi permis jaful organizat ştiinţific în toţi anii care au urmat. Împăcarea s-a produs târziu, când uzurpatorii au fost siguri că nu mai puteau fi clintiţi din poziţiile lor şi că trebuiau să dea măcar impresia de respectare a legilor în vigoare. În plus, aveau nevoie de garanţia morală oferită de Regele Mihai în faţa comunităţii Europene şi a NATO!
"L-am văzut pe Regele Mihai când eram copil..."
Astăzi vom evita să redăm declaraţiile oficialităţilor prilejuite de pierderea acestui simbol naţional. Dar am discutat cu unul dintre colaboratorii noştri, prof. Emanoil Sterescu, un om care rămâne un martor în timp al evenimentelor petrecute în Curtea de Argeş în ultimele şase, şapte decenii. Dumnealui ne-a făcut următoarea confesiune: "Prima dată l-am văzut pe Regele Mihai când eram copil, de vreo 6-7 ani, la înmormântarea fostului premier Armand Călinescu. Ţin minte ca acum: convoiul mortuar a sosit cu trenul la Gara Regală, de unde sicriul a fost preluat de un car cu boi, condus pe stradă spre Şcoala <<Carol I>> şi apoi spre cimitir. Noi, elevii de şcoală eram plasaţi pe traseu. Atunci l-am văzut pe Mihai, care fusese rege până la venirea lui tată-său în ţară, în 1930 şi la momentul acela era Mare Voievod de Alba Iulia. N-am să uit vreodată silueta lui înaltă, ţinuta dreaptă, maiestuoasă, pasul hotărât cu care păşea în urma carului mortuar, sprijinindu-şi o mână pe sabie... L-am văzut apoi peste vreo doi ani, după intrarea României în război, la Mănăstirea Argeşului, ca monarh, alături de prim ministrul Ion Antonescu. Veniseră să decoreze drapele de luptă ale unităţilor care recuceriseră Basarabia. Atunci au trecut cu maşina decapotabilă prin oraş şi Antonescu ţinea sus bastonul de mareşal salutând mulţimea ce-i întâmpina cu urale..."
Armand Călinescu a fost asasinat la vârsta de 46 ani de o echipă a morţii legionare la Bucureşti, în data de 21 septembrie 1939. Represiunea ordonată de Regele Carol al II-lea a fost cumplită: făptaşii au fost executaţi pe locul asasinatului! Trupul neînsufleţit al premierului a fost depus la Ateneu, unde i s-a adus ultimul omagiu şi s-a oficiat slujba de înmormântare de către Patriarhul Nicodim. La ceremonie a asistat familia, regele, fiul său, curteni şi membri ai guvernului. După miezul nopţii - potrivit ziarelor vremii - cortegiul mortuar a fost dus la gară şi depus într-un tren care a pornit spre Curtea de Argeş, locul unde-şi dorise Armand Călinescu să-şi doarmă somnul de veci, în cavoul special construit.
Ţara fără reperul moral dat de Regele Mihai
Majestatea Sa a fost un mare nedreptăţit al istoriei, căci n-a putut domni cu adevărat peste ţară. Prima dată când a urcat pe tron avea numai 6 ani şi a conducerea efectivă a exercitat-o un Consiliu de Regenţă în numele său. La a doua domnie, deşi era major, premierul Ion Antonescu a preluat prerogativele de şef al statului şi a condus ţara dictatorial, fără să-l consulte pe suveran în deciziile fundamentale pe care le-a adoptat. După 23 august 1944, s-au succedat la conducere mai multe guverne, până când, sub presiunea Moscovei, la 6 martie 1945 a fost instaurat Guvernul Petru Groza, aşa-zis de largă concentrare democratică, în fapt supus Kremlinului. Acesta a trecut la îndeplinirea planurilor de bolşevizare a României, care au culminat cu falsificarea rezultatului alegerilor din toamna anului 1946 şi apoi cu impunerea abdicării Regelui Mihai. Plecat în exil, acesta s-a căsătorit la Atena cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi a trăit cu familia în străinătate, muncind din greu pentru a o întreţine. În tot acest timp a fost un luptător pentru democraţie, la fel cum fusese un antifascist şi un anticomunist. Şi-a iubit ţara şi poporul pentru care a reprezentat mereu un reper moral. Odată cu dispariţia sa se încheie un capitol al istoriei României. Poporul trebuie să-şi caute drumul, luptând cu puternicii zilei pentru drepturile sale. Perspectivele sunt destul de sumbre, dacă privim la calitatea celor care ne conduc la ora actuală. Suntem orfani de Rege, dar trebuie să ne dovedim vocaţia de supravieţuitori!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
