Grupa mare de la Cercul de Pictură "Culoare şi vis": 5 copii modelaţi cu măiestrie de un dascăl devotat

 Ne lăsăm şi astăzi purtaţi în lumi feerice alături de micii artişti de la Cercul de Pictură "Culoare şi vis", răsărit în urmă cu peste 12 ani în idilicul sat de la poalele munţilor, unde distinsa artistă corbeană Elena Stoica pare să-şi fi stabilit ca unică misiune în viaţă modelarea şi şlefuirea tinerelor talente care aleg să-i fie ucenici. De acolo, din şcoala dezafectată care purta cândva numele boierului berindeştean Niculăiţă Popescu, pleacă anual în lumea largă sute de picturi care transmit mesajele creatorilor lor, îmbrăcate în straie de poveste şi ferecate cu frânturi din sufletele de copii-artişti. Nici nu este de mirare că multe dintre ele rodesc şi se întorc în glorie, aducând cele mai importante trofee şi premii, întrucât performanţa acestor mici pictori atinge nivele greu de egalat... De-a lungul anilor, şirul premiilor s-a pierdut şi nimeni nu se mai străduieşte să le ţină o evidenţă, întrucât vin mereu altele şi altele, mai mari şi mai grozave! Cu prilejul vizitei, am putut admira şi noi o mică parte din colecţia impresionantă de medalii, trofee, plachete şi diplome obţinute de aceşti copii pe care dascălul îi transformă cu o forţă creatoare în pietre preţioase. La Berindeşti, copiii învaţă în primul rând să observe spectacolul naturii, apoi să-l filtreze trecându-l prin imaginaţia lor, urmând ca, în final, să-l redea curat pe foaia de hârtie, punând laolaltă oameni şi îngeri, stele şi flori... O activitate creatoare situată în echilibru la graniţa dintre visare şi lumea aievea!

Un dascăl împlinit prin realizările propriilor elevi

Judecând după povestea fiecăruia dintre ei, parcă am fi înclinaţi să remarcăm un soi de analogie, căci primul lucru care ne-a venit în minte a fost un alchimist care a descoperit secretul prefacerii oricărui metal în aur pur. Atât numai că mediul de lucru nu este nicidecum unul ermetic sau codat, ci, dimpotrivă, prof. Elena Stoica le vorbeşte desluşit micilor ucenici, explicând şi dând indicaţii pe limba lor, şi poate tocmai acest lucru stă la baza rezultatelor spectaculoase. Este de înţeles că un dascăl atât de apropiat de elevii săi va reuşi întotdeauna să-i inspire şi să le insufle aceeaşi pasiune şi dedicare. Mulţi dintre copiii care vin la "doamna Stoica" ajung, sub îndrumarea atentă şi meticuloasă a pictoriţei, să descopere în desen adevărata lor vocaţie. Aşa se face că sunt numeroşi aceia cărora le-a insuflat din pasiunea, din bogăţia valorilor şi căldurii sufleteşti, astfel că aceştia au ajuns acum studenţi sau absolvenţi ai diferitelor facultăţi de profil, cum ar fi Universitatea de Arte Plastice din Bucureşti sau cea de Arhitectură. Alţii, care au fost printre primii elevi, lucrează în domeniu şi se bucură de rezultate excepţionale, în ţară sau în lumea largă. "Ce înseamnă pentru mine cercul? O încântare! Nu mai ştiu exact, dar cred că lucrez cu ei din 2004... Sunt peste 10 ani de când facem împreună lucruri minunate şi devenim din ce în ce mai buni. Sunt foarte mulţi copii care au reuşit în viaţă datorită activităţii de la cerc. Unii au ajuns să lucreze în afara ţării, alţii se află acum în Bucureşti şi se descurcă foarte bine... Sunt vreo 6 elevi care au terminat Arhitectura, dar am şi câţiva care au ales meseria de profesori de arte plastice. O fostă elevă este la Berlin, unde predă pictura, o alta este în America şi mai am destui şi pe la Londra... Sunt acolo datorită muncii lor, fiindcă altfel nu ar fi ajuns la o asemenea realizare şi nici să călătorească atât de mult!", a spus prof. Elena Stoica. În modestia sa, parcă nici nu conştientizează sau pur şi simplu refuză să-şi însuşească imensa contribuţie la viitorul profesional al elevilor, căci, fără amprenta sa de geniu, mulţi s-ar fi pierdut pe drum. 

După alte câteva dialoguri cu micuţii pictori, prof. Elena Stoica ne-a invitat cu sfială să zăbovim câteva momente asupra unui album realizat în urma unui proiect desfăşurat în anul 2006 în scop caritabil pentru copiii cu Sindromul Down şi intitulat "Speranţă şi culoare". Derulând filă cu filă o avalanşă de picturi pline de farmec, din când în când, punea cu mândrie degetul arătător pe numele celor care i-au fost elevi: "Mădălina Ilie este acum arhitect la Londra... Patricia Stocheci a terminat Grafic Design în Bucureşti anul acesta. Dragoş Serafim a terminat Grafica şi lucrează la Londra, iar Geta Gherghinoiu a terminat tot Grafica şi predă pictura în Bucureşti, la o şcoală americană, fiind foarte apreciată. Gabriela Niţulescu a terminat Informatică şi face desen pe calculator. Cristina Tomescu a terminat tot Grafică, iar Sebastian Iosif a absolvit Liceul de Arhitectură... Vlăduţ Iosif a terminat Design de Produs şi lucrează foarte bine la Londra... Monica Ghiţescu este grafician la Bucureşti şi Raluca Măndiţă a făcut Design Vestimentar şi a prins un post foarte valoros tot în Bucureşti. Pot spune că am satisfacţii foarte mari de la copiii care au trecut pe aici. Ţinem legătura, vin şi mă vizitează, suntem prieteni...", ne-a mărturisit pictoriţa încercată de emoţie şi cu lacrimi jucându-i în ochi. Privea cu atâta admiraţie la imaginile din album de parcă-l deschisese pentru prima oară. Mulţumirea sufletească şi satisfacţia unei munci împlinite sunt pentru Elena Stoica o răsplată care face să pălească orice diplomă sau distincţie primite de-a lungul vieţii...

Le-a sădit în suflete dragostea pentru tradiţiile, dansul şi costumul popular din ţara lor

La Cercul de Pictură "Culoare şi Vis", copiii învaţă de la început să înţeleagă şi să preţuiască valoarea vechilor obiceiuri strămoşeşti, cu atât mai mult cu cât ei activează într-un sat impregnat de tradiţii statornicite de sute şi sute de ani. Comoara din zestrea moştenită de la înaintaşi este, de cele mai multe ori, laitmotivul picturilor realizate la Berindeşti. Preţuirea valorilor culturale etno-folclorice se reflectă puternic în planşele trimise la concursuri, ceea ce face ca şi aceşti copii să fie nişte mici ambasadori în lume... Ar fi putut picta orice altceva, dar nimic nu este mai frumos ca o zână în veşminte populare, nimic nu se compară cu o căsuţă tradiţională cu pridvor, cu o horă sau o şezătoare ori cu un grup de copii colindători de la sat cu căciuli de astrahan trase până peste ochi. Sunt personaje şi obiecte din lumea pictată de artiştii pregătiţi de prof. Elena Stoica, de o frumuseţe pe deplin inspirată din basmele populare româneşti, cu Ilene Cosânzene, cu Feţi-Frumoşi, cu scene de la sate şi cu elemente decorative tradiţionale. Dragostea profesoarei pentru toate aceste elemente din universul satului românesc le-a fost insuflată şi elevilor săi, care le îndrăgesc şi ei cu tot sufletul...

Ciprian Andrei Gherghinoiu, mâna dreaptă a pictoriţei Elena Stoica

La Grupa Mare - avansaţi - nu sunt mulţi copii, dar cei care vin sunt excepţionali. Am fost întâmpinaţi cu mult entuziasm de cei 5 pictori mai mari, care ne-au arătat colecţia impresionantă de premii, dar şi multe planşe din ahiva cercului. Cu toate acestea, când am stat de vorbă, n-am putut să nu remarcăm că modestia dascălului s-a transmis şi la ei. Asta pentru că toţi puneau reuşitele şi performanţele personale în seama celei care-i pregăteşte, refuzând să-şi revendice pe deplin meritele. Dintre cei 5 elevi întâlniţi, singurul băiat este Ciprian Andrei Gherghinoiu, un proaspăt student în vârstă de 19 ani, de origine din Corbeni, care a fost admis în vară la Facultatea de Arte Decorative şi Design din Bucureşti, Secţia Scenografie şi eveniment artistic. Deşi a ajuns la o vârstă la care nu mai poate participa la concursuri împreună cu ceilalţi colegi, Cipi încă mai vine la cerc, dar nu ca elev, ci pentru a o ajuta pe prof. Elena Stoica. Dacă n-ar fi cunoscut-o, este convins că n-ar fi ajuns unde este astăzi, cu atât mai mult cu cât aptitudinile cu care s-a făcut remarcat la facultate le-a dobândit cu ajutorul cadrului didactic. Pentru el, pictura este singurul ţel în viaţă şi doar asta îşi doreşte să facă: "Pictez de la vârsta de 5 ani. Acum sunt la facultate, dar vin în fiecare weekend acasă, pentru că îmi place să mă întorc la cerc şi să o ajut pe doamna profesor. Mi-e foarte drag de copii, îmi place să-i învăţ cum să amestece culori, cum să genereze nuanţe sau cum să ţină pensula... Consider că nu este greu să pictezi, dar trebuie să munceşti foarte mult, după cum ne spune mereu şi doamna! A fost cea mai bună decizie să frecventez acest cerc de pictură! Tot ce m-a învăţat doamna profesor aici mă ajută acum foarte mult la facultate, pentru că am nişte abilităţi foarte dezvoltate. Profesorii au remarcat că sunt mult mai creativ decât alte persoane care s-au pregătit în alt fel, fără exerciţii sau jocuri de creativitate specifice. Dacă nu veneam aici, mă pierdeam pe drum! Mi-am dat seama că doamna profesor m-a ajutat enorm şi doar aşa am putut ajunge atât de departe. Nu cred că mai eram la această facultate dacă nu mă pregăteam cu dumneaei. Pentru mine, pictura este totul, de asta mi-am şi ales să continui acest drum. Asta voi face toată viaţa, este plăcut să munceşti îmbinând cu distracţia şi cultivându-ţi pasiunea... După ce voi termina facultatea, sper să lucrez în film sau în teatru, undeva unde să fac decoruri." Deşi mai rar, Ciprian încă mai lucrează în stilul cu care s-a deprins în cadrul cercului. Şi el, la fel ca restul colegilor, a câştigat multe concursuri de-a lungul anilor. În urmă cu 4 ani a fost plecat în Japonia, unde ne-a mărturisit că a trăit cea mai frumoasă experienţă de până acum. Ca şi dascălul său, tânărul este de părere că talentul este ascuns în fiecare copil, însă trebuie descoperit şi prelucrat. "Dacă este cultivat şi îndrumat de persoana potrivită, se poate ajunge foarte departe. Sunt mulţi colegi de la cerc care au ajuns în străinătate sau artişti celebri!", a încheiat acesta. 

Anastasia Maria Banu, premiată în Japonia

Prima fată cu care am stat de vorbă este Anastasia Maria Banu, o elevă în vârstă de 12 ani care vine din Piteşti. Şi pentru ea, Cercul de Pictură "Culoare şi Vis" este un univers în sine, în care se refugiază în fiecare sâmbătă şi se delectează printre oameni cu aceeaşi pasiune. Deşi n-a plecat încă din ţară, Anastasia are un premiu câştigat în Japonia şi multe altele pe lângă, care o motivează să continue să muncească. "Am început să pictez de mică, dar la cerc am venit abia când eram în clasa a II-a. Tata a aflat despre prof. Elena Stoica de la un prieten a cărui mamă lucra la Muzeul Goleşti, acolo unde doamna organizează vară de vară o tabără de pictură. Înainte, eu mă pregăteam cu altcineva, dar părinţii au zis că ar fi mai bine merg aici pentru că este mai creativ. Mi-a plăcut încă de la început ceea ce am văzut şi prima impresie a fost că aici este totul foarte colorat. Stilul mi s-a schimbat mult faţă de cum desenam înainte, când încercam să reproduc realul. Mă chinuiam să fac totul prea real şi mi se părea dificil. Acum, dau frâu liber fanteziei şi e cu totul altceva. Din păcate, la şcoală se face o cu totul altă pictură, ce ţine de imitarea realului şi, deşi mă descurc, nu e acelaşi lucru. Cumva, tot mă abat şi adaug elemente din tehnica învăţată aici. Cel mai mult îmi place să pictez costumul popular şi animale. Părinţii s-au bucurat mult când au început să sosească şi primele rezultate, dar eu am fost cea care a trăit emoţii. Cel mai mult mi-a plăcut când am obţinut primul premiul I, în Japonia. Era un concurs care avea ca temă natura şi Pământul, desfăşurat în 2015. Atunci când pictez pentru un concurs, mă gândesc în primul rând să-mi placă mie, şi apoi să respecte şi tema. În general, pictez cam 4 ore pe săptămână, în afară de cele de aici. Când voi fi mare, aş vrea să fiu creatoare de modă, deşi părinţilor mei nu prea le place ideea. Dar mai am destul timp să mă hotărăsc...", ne-a împărtăşit copila.

Alexandra Gherghinoiu vrea să-i calce pe urme pictoriţei Elena Stoica

Lângă Anastasia, absorbită de planşa la care lucra, am zărit-o pe Alexandra Gherghinoiu, sora mai tânără cu un an a lui Ciprian. În prezent, ea este elevă la C.N.V.V. şi a venit la cercul de pictură urmându-l pe fratele ei, pe când avea numai 4 anişori. Tânăra visează să urmeze aceeaşi Facultate de Artă şi să ajungă un fel de a doua Elena Stoica pe viitor. În timp ce ne arăta zecile de diplome şi premii, ne-a povestit: "Când am venit aici, fratele meu deja lua parte la aceste cursuri. Am văzut cât de mult îi plăcea şi am vrut să încep şi eu. Am făcut sute de lucrări de atunci, cred că le-am pierdut numărul... Îmi place modul în care ne învaţă doamna profesor, cu atât mai mult cu cât ne dezvoltă în permanenţă imaginaţia şi creativitatea. Îmi amintesc că am început exact de la jocurile de creativitate şi de la un obiect simplu formam compoziţia. Aceeaşi tehnică o foloseşte şi acum şi noi ne consultăm cu dumneaei la fiecare lucrare în parte. Este adevărat că am participat la multe concursuri şi am fost răsplătită, dar numai cu ajutorul doamnei profesor am luat atâtea premii, dintre care cel mai drag îmi este locul I primit la un concurs în India, adică prima mea medalie de aur. Eram pe atunci în clasa a V-a, aveam 12 ani şi am avut o temă legată de tradiţii. Apoi, am fost plecată în Slovenia într-o tabără de pictură şi am ajuns şi în Austria. Am învăţat lucruri noi, dar ne-am menţinut stilul nostru. Pentru mine, pictura este un mod de viaţă şi încerc să-i dedic în fiecare zi după şcoală măcar câte o oră... Din păcate, materialele pe care le folosim sunt scumpe, dar am noroc că mă ajută doamna cu ele. Acasă, mi-am personalizat camera, mi-am pictat pereţii... Pur şi simplu nu mă pot ţine departe de pictură. Dacă voi reuşi să intru şi, totodată, să termin Facultatea de Arte, mi-ar plăcea să fiu profesoară de desen. Spre altceva nu m-am orientat, pentru că eu cred că este singura mea pasiune... Pentru mine nu este neapărat important câştigul material, cât a face ceea ce-ţi place, la fel ca şi doamna Elena Stoica. La şcoală, colegii ştiu câte ceva despre preocuparea mea, dar nu prea interesează pe cineva asemenea activităţi..."

Mara Teodora Ureche ar vrea să urmeze Arhitectura

Fetiţa în vârstă de 11 ani este din Curtea de Argeş şi pe când am abordat-o noi picta o planşă pentru un viitor concurs. Ne-a declarat că are premii atât de multe încât nici nu mai stă să le numere ori să le pună în ordine. Pentru ea, sunt un lucru atât de firesc încât nici nu mai vede în ele un motiv de fală. Cu mişcări atente, pensula luneca lin pe foaia de hârtie, lăsând în urmă conturul unor viitoare personaje de poveste. Prima ei întâlnire cu cercul de pictură a fost la vârsta de 4 ani şi le este recunoscătoare părinţilor pentru direcţia pe care i-au dat-o: "Pe atunci se făceau cursuri în oraş şi părinţii au fost cei care au vrut să mă ducă, pentru că voiau să-mi dezvolt abilităţile. A fost aşa, mai mult decizia lor, dar mi-au făcut un mare bine!... Am început de la zero şi mi se părea foarte uşor atunci, pentru că doamna profesor nu avea anumite pretenţii, fiind eu destul de mică. Aveam liber să fac planşele aşa cum doream, puneam ce culori voiam... Cu timpul, am crescut şi eu, am început să învăţ tehnici, să iau parte la concursuri şi foaia s-a schimbat, acum sunt pretenţii şi trebuie să fac aşa cum se cere. Primul meu concurs câştigat a fost în Slovenia şi am luat argint, parcă... Apoi am mai ajuns o dată acolo cu o tabără, dar nici nu mai ştiu bine fiecare premiu în parte. Am fost şi la o competiţie desfăşurată în Japonia când aveam 7 ani. Am stat acolo 5 zile şi a fost foarte frumos! Ei au o cultură generală şi o educaţie foarte diferită de România. Am vizitat mai multe locuri şi am rămas impresionată, pentru că era o cu totul altă lume... Sunt foarte ataşată de natură şi de costumul popular şi pe acestea le reproduc cel mai adesea în picturile mele, dar las liberă imaginaţia. Din păcate, la şcoală ne pun să reproducem anumite peisaje sau obiecte din poze, şi acolo e altceva, aşa că pentru ceea ce fac aici reuşesc cel mai mult să pictez prin weekend, fiindcă am ore după-masa şi e mai greu cu programul. Cu toate astea, am sute de lucrări realizate de-a lungul anilor. Cât despre viitor, poate voi merge la Arhitectură..."

Maria Teodora Lungu vrea să proiecteze jocuri pe computer folosind ce a învăţat la cerc

Adolescenta în vârstă de 17 ani este din Corbeni şi studiază la C.N.V.V. Cu o colecţie la fel de bogată de medalii şi diplome, ne-a povestit că a ajuns la cercul de pictură coordonat de prof. Elena Stoica tot din decizia părinţilor, întrucât acasă devenise o adevărată provocare să mai fie lăsată singură. Pentru ea, pereţii şi mobila erau veritabile planşe care se aşteptau umplute de culoare şi vis: "Am început să pictez aici pe la vârsta de 6 ani. Şi asta pentru că desenam prin casă, pe uşi, pe pereţi, pe unde se nimerea, aşa că părinţii s-au interesat unde să mă ducă să-mi consum imaginaţia productiv şi să las pereţii în pace. Nu-mi mai aduc aminte ce anume desenam acasă, dar ei mi-au spus că aveam şi un oarecare talent. Am ajuns la acest cerc de pictură ca să-l dezvolt. La început, a fost foarte greu. Eram mică şi nu puteam sta fără părinţii mei, plângeam după mama şi tata... Cu timpul m-am obişnuit şi abia aşteptam să merg în fiecare sâmbătă la desen. Am început să iau premii şi atunci a devenit totul foarte atractiv. Pentru mine, toate sunt la fel de importante, chiar şi o diplomă de participare este o parte din mine... Totuşi, cel mai mult m-a bucurat prima mea medalie de aur, obţinută în India. Am fost extrem de fericită! Am mai participat la tabăra de pictură din Slovenia, am fost şi de 2 ori în Turcia la festivităţi de premiere. Acolo a fost o experienţă de neuitat, am vizitat şi multe locuri, am văzut obiceiuri noi, aspecte culturale diferite... Am luat prima oară aur şi a doua oară bronz în Turcia. Îmi doresc să urmez Politehnica şi să învăţ să fac jocuri video şi, cum am studiat desenul atât de mult timp, mă gândesc că pot să le îmbin şi să iasă ceva frumos. Îmi place mult să desenez natura şi am mai abordat şi alte stiluri, dar şi desen în creion. Pictura este o parte din mine, asta fac de mică şi nu voi uita niciodată ce am învăţat aici! Doamna prof. Elena Stoica este un model de viaţă pentru mine şi o admir foarte mult. Mi-a inspirat acest talent, m-a ajutat să-l dezvolt şi a făcut din mine ceea ce sunt acum..."

- Va urma - 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!