Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 01:01

Săptămâna educaţiei globale, marcată la Liceul Tehnologic Forestier

Procesul globalizării naşte problema raporturilor local-global la nivelul fiecărei naţiuni. Odată cu conştientizarea societăţii globale şi pe măsura angrenării în mecanismele ei, posibilitatea unor decizii izolate pentru comunităţi şi naţiuni devine din ce în ce mai redusă. Indivizii, grupurile, comunităţile şi naţiunile nu se mai pot sustrage acestui proces care universalizează comportamente, moduri de a gândi şi de a acţiona, stiluri de viaţă sau ameninţări de orice natură. Printr-un Acord al Consiliului Europei, s-a instituit Centrul Nord-Sud, denumit oficial Centrul European pentru Interdependenţă şi Solidaritate. Deschis la Lisabona în anul 1990 (cf. Rezoluţiei (89)14 adoptată de Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei din 16 nov. 1989), acesta reuneşte 39 state. În prezent, Centrul  Nord-Sud s-a aliat Directoratului Consiliului Europei pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport. Astfel, ca modalitate de materializare a primei direcţii de acţiune, Centrul Nord-Sud a iniţiat programul european Educaţia Globală pentru a dezvolta, întări şi susţine strategiile de implementare a educaţiei globale şi de formare a capacităţii de dezvoltare a acesteia, prin intermediul instituţiilor şi practicienilor din domeniul educaţiei atât din zona formală, cât şi nonformală. În concepţia Centrului, educaţia globală cuprinde: educaţia pentru dezvoltare, educaţia pentru drepturile omului, educaţia pentru pace şi prevenirea conflictelor şi educaţia interculturală. Momentul de referinţă al programului îl reprezintă Săptămâna Educaţiei Globale, organizată anual în noiembrie. Acesta este proiectat ca un punct de start al activităţilor de educaţie globală care se recomandă a se derula de-a lungul unui an, nu ca acţiuni izolate, în vederea asigurării eficienţei. Tema aleasă pentru Săptămâna Educaţiei Globale 2017 este "Lumea mea depinde de noi"/"My World Depends on Us". Alegerea acestei teme este rezultatul discuţiilor şi consultării coordonatorilor naţionali ai Săptămânii Educaţiei Globale, care au considerat că interdependenţa este o prioritate în contextul internaţional actual, încadrându-se, de asemenea, şi în mandatul Centrului Nord-Sud.

Cu această ocazie, cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Forestier şi-au propus să desfăşoare împreună cu elevii o serie de activităţi specifice şi, în acelaşi timp, educative. Astfel, luni, sub genericul "Suntem solidari şi responsabili", s-au organizat dezbateri precum: culoarea responsabilităţii; culoarea solidarităţii; dezbatere pe tema solidarităţii, a înţelegerii drepturilor şi a responsabilităţilor cetăţeniei europene; aplicare de chestionare subscrise temei. Sub coordonarea consilierului educativ Elena Derviş, a prof. Emilia Jinga şi a psihologului şcolar Dana Marinescu, elevi de la mai multe clase s-au implicat activ şi cu real interes. Totodată, ieri, prof. Mihaela Mărgărita şi prof. Tatiana Nan au implicat un număr mare de elevi într-o activitate sub titlul "Colţul meu de lume", ce a presupus realizarea de creaţii literare, culegere de citate despre solidaritate şi responsabilitate, cu finalitate în realizarea unui poster. Totul s-a desfăşurat la Centrul de Documentare şi Informare al unităţii şcolare, unde elevii au avut la dispoziţie o bază materială diversificată: cărţi, reviste, publicaţii locale, judeţene şi naţionale, proiectoare, calculatoare.

Mâine, prof. Ramona Bălţatu va coordona realizarea de către elevi a unor desene şi proiecţii Power Point cu informaţii privind efectele iresponsabilităţii omului faţă de mediul înconjurător, toate aceste activităţi având titlul "Un mediu curat, o viaţă sănătoasă". În final, vineri, prof. Ciprian Duţeanu va îndruma activităţi de voluntariat sub genericul "Hrană pentru toţi", reprezentând colectare de produse alimentare în parteneriat cu Biserica Bătuşari, va supraveghea proiecţia Power Point cu situaţia alimentaţiei la nivel mondial şi un material video despre campanii umanitare desfăşurate la nivel internaţional. "Prin implicarea zilnică a câte 3 clase, activităţile desfăşurate vor avea ca finalitate o dezvoltare a cunoştinţelor, responsabilităţilor şi a solidarităţii tinerilor cu lumea şi mediul înconjurător şi cu cei aflaţi în impas, precum şi o conştientizare a drepturilor şi responsabilităţilor într-o societate multiculturală europeană", ne-a declarat prof. dr. Andrei Grigorescu, directorul Liceului Tehnologic Forestier.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It