Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 01:04

Funcţionarii publici ameninţă Guvernul cu protestele şi cu judecata!

 Funcţionarii publici din România solicită Ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, să iniţieze, în regim de urgenţă, o ordonanţă care să suplimenteze fondul de salarii necesar acoperirii contribuţiei angajatorului în vederea păstrării salariilor în plată, aşa cum reprezentanţii Guvernului au cerut patronatelor. Lipsa acestei ordonanţe afectează creşterea salarială de 25% aferentă anului 2018 şi impusă prin Legea salarizării personalului bugetar. În cazul în care acest demers nu va avea loc, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), organizaţie sindicală care reprezintă funcţionari publici şi personal contractual de la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, va acţiona în instanţă şi va iniţia acţiuni de protest pentru apărarea intereselor financiare ale membrilor de sindicat, ne-a informat preşedintele SNFP şi vicepreşedintele CNSLR Frăţia, Sebastian Oprescu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It