Seară de suflet autentic românesc la Filarmonica Piteşti
Excelentă ideea organizatorilor evenimentului de la începutul acestei săptămâni, care au avut inteligenţa de a îmbina la modul cel mai fericit spaţiul, timpul şi talentul! Într-un anotimp al pierzaniei, sugerat de ploile toamnei, care ascund faţa soarelui, de florile de crizanteme cu mirosul lor greu, ce nu predispune omul obişnuit la stări sufleteşti optimiste, iată că li s-a oferit celor ce ştiu să preţuiască arta adevărată, prilejul de a se bucura. Şi nu oricum, ci cu creaţii ce dovedesc geniul acestui popor ce nu se împacă deloc cu fatalismul celor ce acceptă chinuitoarea trudă ca pe un blestem, ci fac din ea izvor de reuşită şi bucurie. Mulţimea spectatorilor care au ţinut să fie prezenţi la "Concertul Expoziţie de Artă Tradiţională şi patrimoniu cultural românesc" s-a constituit într-o dovadă a interesului viu al argeşenilor faţă de valorile de patrimoniu. Şi acestea s-au etalat din plin prin expoziţia de produse realizate de către firma de mare prestigiu condusă de jr. Nichita Sandu, ARGCOMS SCM, în care cei prezenţi nici nu mai ştiau ce să admire mai întâi: costumele populare din zona de nord a Argeşului şi nu numai, obiectele din ceramică sau din lemn şi alte minunăţii artizanale ce au mare căutare pe pieţele din lumea întreagă! Şi toate acestea s-au completat la modul cel mai fericit cu concertul susţinut în spaţiul predestinat de două voci tot mai apreciate pe scenele lirice ale lumii: baritonul Ştefan Ignat, consacrat prin roluri ca Oedip Escamillo (din opera "Carmen"), Alfio ("Cavaleria Rusticana"), Scarpio ("Tosca"), contele din "Nunta lui Figaro" - ca să amintim numai câteva, dar şi soprana Marta Cristina Sandu, fiica preşedintelui de la ARGCOMS. Talentul dublat de muncă îndreptăţeşte convingerea celor care văd în ea o stea în plină urcare pe firmamentul internaţional al nobilei arte interpretative. Iar faptul că s-a ridicat de la Curtea de Argeş, şi nu este un caz singular, este un motiv de mândrie pentru noi toţi. Ştefan Ignat, Marta Cristina Sandu, Ioana Maria Lupaşcu (pian) şi Corina Murgu (vioară) au vrăjit pur şi simplu spectatorii cu o veritabilă seară de suflet românesc. Iar ceea ce este şi mai îmbucurător este faptul că acest spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri, cu repertoriu din Enescu, Brediceanu, Bretan, I. Dobrinescu, Aurel Eliade, G. Grigoriu, D. Capoianu şi alţii, va bucura inimile compatrioţilor în cadrul unui turneu naţional!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
