Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 23:40

Vlad şi Teo "confiscă" trofeu după trofeu!

Vineri, tinerii dansatori din municipiul Curtea de Argeş, deja vicecampioni naţionali, au arătat cât de profesionişti sunt în ceea ce fac, ocupând locul 1 la categoria Standard şi locul 5 la Latino în cadrul unui nou concurs - Dance Fest WDSF International Open. Poate vă gândiţi că aceste poziţii în clasament nu sunt ceva neaşteptat, dar, de fapt, ele reprezintă un uimitor succes, întrucât, aşa cum vă anunţam săptămâna trecută, Vlad şi Teo au promovat la Clasa D, iar acest concurs a fost primul la acest nou nivel! Cei doi nici nu îndrăzneau să spere la o astfel de performanţă, dar, iată, seriozitatea, ambiţia, talentul şi dorinţa lor de afirmare au făcut să se întâmple minunea! "Nu ne aşteptam la finală, pentru că aveam abia două antrenamente cu noile coregrafii. Ne-a surprins şi pe noi şi ne-a bucurat foarte mult. Am intrat în clasa D ca vicecampioni şi am ocupat imediat şi locul 1 la Standard, ceea ce nu poate fi decât perfect! Am trăit emoţii unice după ce am aflat că suntem primii! Ne felicitau străinii că din primul concurs am ajuns direct în finală... Şi chiar am uimit audienţa, pentru că am bătut perechi care erau la această clasă de jumătate sau chiar de un an! Data viitoare sperăm să ne situăm mai bine şi la Latino. Profu' e mândru de noi şi îi suntem recunoscători că ne este alături şi ne susţine!", ne-a declarat Vlad Lazăr radiind de fericire. 

După cum se ştie, tinerii vicecampioni sunt pregătiţi de prof. Ion Gîrtonea, în cadrul Clubului de Dans HobbyDance-AdoreMio, unde au primit tot bagajul de cunoştinţe şi sfaturi care să-i ajute să evolueze armonios şi fructuos. La rândul său, antrenorul ne-a mărturisit că reuşita celor doi copii i-au depăşit aşteptările pentru un prim concurs la clasă valorică nouă: "Ce poate fi mai frumos decât să treci în altă clasă valorică, pe podium, şi chiar pe locul 1?... Au avut ambiţie, dăruire, au crezut în ei şi, iată, au ajuns unde şi-au dorit! Ştiam că împreună putem mai mult şi am reuşit. Totul e să fii o echipă bine închegată! Eu am avut încredere în ei, iar ei au avut încredere în mine... Mulţumesc tuturor suporterilor pentru valul de aprecieri, iar aici includ şi părinţi, bunici, prieteni, inclusiv familia HOBBY DANCE!" Despre Vlad Lazăr şi Teo Pavel vom scrie mult şi bine de acum încolo, pentur că perechea este foarte promiţătoare şi, într-adevăr, aduce cinste oraşului nostru!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It