"Vino să vezi live magie adevărată!" - un spectacol caritabil marca Verdini
Mai acum ceva vreme vă prezentam povestea argeşencei Andreea Tamaş, care a fost plecată ca voluntar în Nepal într-o campanie de ajutorare a oamenilor de acolo cu aparatură medicală. Când s-a întors, tânăra psihoterapeut a dat curs primei ediţii a proiectului caritabil "Dăruieşte ziua ta", iar protagonista a fost ea însăşi, dat fiind că împlinea o frumoasă vârstă. La rândul ei mămică a doi copii, Andreea este o fire foarte iubitoare şi dedicată, care se implică intens în acţiunile privind integrarea în societate a micuţilor care suferă de tulburări de spectru autist. Din dorinţa de a le oferi şi lor o şansă la o viaţă normală şi la o atitudine corectă din partea celorlalţi, tânăra a gândit un proiect interesant care presupune organizarea de petreceri aniversare pentru anumite personalităţi, banii strânşi urmând a fi donaţi pentru astfel de cauze nobile. Şi, cum puterea exemplului este incontestabilă, a început cu sine, iar evenimentul a fost atât de apreciat şi de bine organizat încât i-a convins şi pe alţii să se implice! Astfel, în mai puţin de jumătate de an, Andreea Tamaş a ajuns deja la a VIII-a ediţie, iar succesul ei s-a extins dincolo de graniţele judeţului, în toată ţara. Numai că munca depusă pentru aceste aniversări şi serviciul de zi cu zi care presupunea naveta la Bucureşti sau Piteşti au cam epuizat-o, astfel că tânăra mămică a decis să se retragă la Curtea de Argeş şi să se focalizeze pe nevoile de aici. Ea a început un parteneriat cu o altă mămică, Mara Niţă, cea care a inaugurat în primăvară, în municipiul nostru, un centru pentru copii cu autism. La ora actuală, pentru că se află încă la început de drum şi mai are nevoie de multe investiţii, mai ales în ceea ce priveşte aparatura şi spaţiul, centrul Marei se află într-un mic impas. Aşa că Andreea a intervenit pentru a da o mână de ajutor şi a promis să organizeze de acum încolo o serie de evenimente caritabile pentru a strânge banii necesari dezvoltării centrului. "<<Dăruieşte ziua ta!>> este un proiect care vine în sprijinul copiilor cu nevoi speciale şi încă de la început a sensibilizat oameni de afaceri şi artişti care s-au implicat cu toată dăruirea lor. De curând, am hotărât să-mi îndrept atenţia şi către oraşul nostru, astfel că voi susţine Asociaţia Autism şi Terapii Complementare Curtea de Argeş. Îmi doresc să existe şi la noi un centru puternic, unde copiii să se dezvolte armonios şi voi reuşi prin proiectele pe care le dezvolt special pentru ei. Am fost primită foarte frumos de către echipă şi viitorii colaboratori din Argeş! Le mulţumesc şi sunt convinsă că împreună vom aduce bucurie oraşului!", ne-a mărturisit aceasta.
Astfel, primul eveniment programat pentru Curtea de Argeş va avea loc luni, începând cu ora 18.00, în sala de şedinţe a Primăriei Municipale. Vorbim despre un spectacol excepţional de magie cu Verdini, care ne aminteşte de copilărie. "10 Magic Caritabil" marchează, evident, 10 ani de magie cu artistul şi promite o mulţime surprize pentru cei mici şi pentru cei mari! "E clar că magia are rădăcini în copilărie. Cred că fiecare dintre noi, dacă se uită în urmă, va realiza că sentimentele s-au dezvoltat frumos. Îmi găsesc rădăcinile zâmbetului în copilărie, într-un univers al ghiduşiilor, al jocurilor, presărat de praf magic. Alergam desculţi prin iarba ornamentată cu cristale de rouă strălucindă împreună cu gaşca de copii si animăluţele din ogradă! Îmi doresc să ne amintim de copilărie prin magie. Asta este ceea ce îmi propun prin acest spectacol cu Verdini. Mai apoi, bucuria este că, în afară de magia trăită, întâlnim sentimentul de a dărui, pentru că spectacolul este caritabil. Vom contribui cu toţii la înfrumuseţarea vieţii copiilor speciali de la Centrul Autism şi terapii Complementare Curtea de Argeş, care oferă sprijin moral, terapeutic, informaţional şi social oamenilor aflaţi în nevoi. La prima aniversare caritabilă de ziua mea, Verdini a fost cel care a bucurat copiii şi adulţii cu suflet de copil, într-un fel memorabil. O să visăm, o să râdem cu lacrimi, o să ne bucurăm şi o să devenim mai buni, mai curajoşi şi mai frumoşi. Vom aduce împreună imaginaţia pură a copilăriei şi visele colorate ale celor maturi. Îi aştept cu nerăbdare pe argeşeni la cel mai frumos spectacol de magie!", a fost pledoaria Andreei Tamaş.
Aşadar, nu contează ce aţi văzut până acum la televizor sau pe internet, pentru că magia trebuie trăită pe viu! Oferiţi-vă această experienţă şi veţi avea parte de un spectacol fantastic, viu, plin de imaginaţie şi de entuziasm, la care se adaugă bucuria de a contribui la construirea unei lumi mai bune pentru copiii cu nevoi speciale! Important de ştiut este că, fiind un spectacol caritabil, se intră pe bază de bilet! Mai multe informaţii puteţi obţine de la Andreea la numărul de telefon 0753627016.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
