Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 23:16

Temperaturi în creştere, maxime de 16 grade Celsius!

 

Joi, vremea se va încălzi uşor, astfel încât valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, şi mai ales dimineaţa, cu precădere în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă. Vântul va sufla slab, până la moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 16 grade Celsius, iar cele minime, între 0 şi 5 grade Celsius. La munte, cerul va avea înnorări, dar condiţiile pentru precipitaţii slabe vor fi reduse. Vântul va prezenta intensificări temporare, iar la peste 2.000 metri va mai spulbera zăpada. Temperatura aerului va creşte faţă de ziua anterioară, ne-au informat specialiştii din cadrul Centrului Regional Meteorologic Muntenia.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It