Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 22:39

Sprijin financiar pentru producătorii de tomate

Agricultorii susţinuţi prin program guvernamental să cultive tomate în sere sau solarii îşi vor putea valorifica producţia realizată într-o perioadă de timp mai mare, din 23 octombrie. Guvernul a modificat Hotărârea nr. 39/2017, stabilind perioada de valorificare a producţiei de tomate din spaţii protejate obţinută din ciclul II de vegetaţie, între 23 octombrie-20 decembrie. Astfel, perioada de timp a fost prelungită prin devansarea cu o săptămână a termenului de la care producătorii îşi pot vinde produsele. Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate a fost decisă şi în contextul în care, din cauza factorilor de mediu, s-a redus perioada de valorificare a producţiei de tomate cultivate în câmp. Prelungirea vine în sprijinul producătorilor care vor avea posibilitatea să primească mai devreme sumele decontate de stat şi, implicit, să poată pregăti din timp serele şi solariile pentru noul sezon de recoltă. Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, să obţină o producţie de minimim 2 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată şi să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It