La Bursa Locurilor de Muncă au fost selectate 133 de persoane în vederea angajării
Vineri, AJOFM Argeş a organizat, în colaborare cu Universitatea "Constantin Brâncoveanu", Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, acţiune organizată în sprijinul tinerilor absolvenţi de învăţământ, dar şi a altor persoane interesate de găsirea unui loc de muncă. La acţiune au participat 34 de agenţi economici, care au prezentat o ofertă de 1.115 locuri de muncă vacante disponibile. Meseriile cele mai solicitate de către angajatori au fost cele din industria auto, industria prelucrărilor mecanice, hoteluri şi restaurante, industria alimentară, textilă, construcţii civile şi industriale, transporturi, servicii către populaţie şi comerţ. Numărul participanţilor din rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a fost de aproximativ 400 de persoane. Pentru persoanele cu studii superioare au fost puse la dispoziţie un număr de 107 posturi vacante, marea lor majoritate fiind destinate pentru profesia de inginer. În urma interviurilor de angajare, 133 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă, agenţia urmând să monitorizeze pe parcursul a 30 de zile situaţia prin contactarea agenţilor economici participanţi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
