Întreruperi de energie electrică în Curtea de Argeş, Băiculeşti, Valea Iaşului şi Arefu
În săptămâna 23-29 octombrie, Distribuţie Oltenia a programat lucrări în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai acesteia. În zona Curtea de Argeş, luni şi marţi, între 08.00 şi 16.00, se va opri furnizarea energiei electrice în municipiu, în cartierul Noapteş şi în comuna Băiculeşti, satele Valea Brazilor, Tutana - zona PTA Tutana 1, SC Petrom SA PTA Sonda 4550 (terţ), Anghineşti şi Valea lui Enache. De un "bonus" special vor avea parte marţi şi locuitorii din comuna Valea Iaşului, sat Valea Uleului, între 09.00 şi 16.00. Miercuri este ultima zi de calvar pentru cei domiciliaţi în comuna Băiculeşti, sat Tutana - zonele PTA Tutana 2, PTA Tutana 3, PTA Tutana 4, SC Petrom SA PTA Sonda 4544 (terţ) şi prima zi de nervi pentru locuitorii de pe strada Victoriei - zona PTA Victoriei 2, din Curtea de Argeş, între 09.00 şi 16.00. A doua zi se repetă coşmarul pe str. Victoriei, în acelaşi interval orar, dar va fi afectată şi comuna Arefu, PTCZ 1 - 5 MHC Buda - Otic (terţ), între aceleaşi ore ca în Curtea de Argeş. În fine, şi vineri vor lucra muncitorii de la Distribuţie Oltenia la Arefu, între 09.00 şi 16.00, zonele lăsate "în beznă" fiind cartierul Piscu Negru, Cabana Capra, PTA Vodafone Piscu Negru (terţ), PTA Pensiune Piscu Negru (terţ), PTA Cabana Vânătoare Făgăraş Piscu Negru (terţ), PTCZ 1 MHC Capra (terţ), PTCZ 2 MHC Capra (terţ) PTCZ 3 MHC Capra (terţ), PTCZ 4 MHC Capra (terţ), PTCZ 5 MHC Capra (terţ), PTAb 6 MHC Capra (terţ), PTAb 7 MHC Capra (terţ).
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa: www.distributieoltenia.ro. Constituie pericol iminent de electrocutare următoarele acţiuni întreprinse de persoane neautorizate: intrarea în posturile de transformare; urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice; înlocuirea siguranţelor electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe. Deficienţele în alimentarea cu energie electrică ce afectează reţelele din judeţul Argeş pot fi semnalate non-stop, direct operatorului de distribuţie, la unul dintre numerele de telefon 0800/500.000 - număr de telefon gratuit în orice reţea, 0251/408006, 0251/408007 şi 0251/408008 - numere de telefon cu tarif normal în reţeaua naţională. Utilizând doar codul locului de consum şi numărul de telefon, abonaţii pot sesiza întreruperile în alimentarea cu energie electrică după aproximativ 20 secunde de aşteptare şi fără a mai intra în contact cu un operator. Codul locului de consum se află pe factura de energie electrică şi începe cu 005.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
