Atelier de păpuşi la Muzeu
Vă mai amintiți de păpușile de altădată, care au încântat copilăria multor generații de până acum? Dar de serile în care la gura sobei se țeseau adevărate povești, avându-le drept protagoniști? Iată că acum aveți ocazia să le vedeți pe viu, să retrăiți aceste clipe magice și să rememorați feeria acelor seri într-un atelier de păpuși și mărgele, susținut sâmbătă, 21 octombrie, orele 11.00, de către meșterul popular Marilena Iosifaru. Păpuși mai mici, mai mari, personaje de poveste, din... fire și țesături multicolore vă așteaptă la Muzeul Municipal să vă spună povestea lor și, de ce nu, să creați împreună alte momente încărcate de magie. Vă aștepăm la sâmbătă la muzeu pentru câteva ore de incursiune într-un meșteșug popular cu rădăcini adânci în simbolistica satului românesc de altădată!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
