Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 17:41

Inaugurarea Dispensarului Uman Glavacioc

 

Marţi, în comuna Ştefan cel Mare, în prezenţa conducerii Consiliului Judeţean Argeş -  preşedintele Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mînzînă, a prefectului Emilian Dragnea, a reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, ai Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Argeş şi a primarilor localităţilor învecinate, a fost dat în folosinţă Dispensarul uman din satul Glavacioc. Investiţia, în valoare de 520.000 lei, a constat în reabilitarea şi dotarea unităţii medico-sanitare cu farmacie, cabinet medic, cabinet asistentă, sală de aşteptare, grup sanitar şi încălzire centrală. Invitaţii au fost întâmpinaţi tradiţional, cu pâine şi cu sare. După ceremonia de tăiere a panglicii inaugurale de către prefectul judeţului Argeş, preşedintele C.J. Argeş, primarul comunei Ştefan cel Mare şi medicul dispensarului, preoţii de la Mănăstirea Glavacioc au ţinut o slujbă de sfinţire a noii unităţi medicale.

La această investiţie, Consiliul Judeţean Argeş a contribuit cu suma de 235.000 lei, preşedintele Dan Manu dorind să asigure comunitatea şi pe primarul Nicolae Vidan de toată susţinerea în dezvoltarea localităţii. "Ne-am asumat ca priorităţi maxime şcoala, cultura, sănătatea, după care urmează infrastructura. Doresc să vă spun, că, de un an şi jumătate, de când suntem la conducerea Consiliului Judeţean Argeş, pe lângă această cofinanţare, pentru comuna dumneavoastră am alocat bani pentru un puţ de apă şi pentru cele două şcoli. De asemenea, am ajutat la modernizarea unui drum comunal. Deci, iată că ne pasă! Indiferent de coloratura politică, în administraţie trebuie să facem ceva pentru toţi locuitorii, indiferent de zonă - de deal, de munte sau de câmpie - pe obiectivele pe care ni le-am asumat. Să fiţi convinşi că împreună, în echipă, vom face ceea ce trebuie şi ceea ce este necesar. Permanent vom fi alături de dumneavoastră!", a spus Dan Manu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It