Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 16:31

Vin vijeliile!

Miercuri, conform prognozei meteo pusă la dispoziţie de specialiştii din cadrul Centrului Regional Muntenia, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări mai accentuate după-amiaza şi noaptea şi, local, îndeosebi în vestul regiunii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50-60 km/h. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Temperaturile maxime, în scădere faţă de cele din ziua precedentă, se vor încadra între 23 şi 31 grade Celsius. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 18 grade Celsius. La munte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări mai accentuate îndeosebi după-amiaza şi noaptea şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50-60 km/h. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi doar izolat 30 l/mp. Temperatura aerului va fi în scădere uşoară faţă de ziua precedentă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It