Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 12:47

Bilanţ la început de an şcolar

La nivelul judeţului Argeş există, pentru anul şcolar 2017-2018, 6.456 norme didactice, din care 916 la învăţământ preşcolar, 1.317 la învăţământul primar şi 4.223 la învăţământ gimnazial şi liceal. Reţeaua şcolară din judeţ este formată din 201 unităţi de învăţământ de stat - 105 şcoli din mediul urban şi 96 şcoli din mediul rural, unităţi cu personalitate juridică de stat şi 22 unităţi de învăţământ privat. Unităţile cu personalitate juridică au arondate 305 structuri (50 structuri în urban şi 255 structuri în mediul rural) distribuite astfel: 149 de nivel preşcolar, 99 de nivel primar, 54 de nivel gimnazial, 2 cluburi şi un centru logopedic. La capitolul unităţi şcolare private, în judeţul nostru sunt înregistrate 13 unităţi de învăţământ preşcolar, una de învăţământ primar, 2 de învăţământ gimnazial, una de învăţământ liceal şi 5 şcoli postliceale. Cum la începutul fiecărui an şcolar, o problemă de maxim interes o reprezintă manualele şi rechizitele, ISJ Argeş transmite că s-a aprobat repartizarea sumelor destinate achiziţionării de rechizite şcolare pentru elevi şi nivelul maximal de preţ al fiecărui pachet de rechizite şcolare, pentru anul şcolar 2017-2018. Astfel, judeţului i-a fost repartizată suma de 123.250 lei pentru achiziţia următoarelor cantităţi, pe nivele de învăţământ: 515 buc. pentru clasa pregătitoare, 2.357 buc. pentru clasele I-IV şi 1.715 buc. pentru clasele V-VIII. Valoarea maximă a fiecărui pachet de rechizite şcolare este de 25 lei/pachet/elev din învăţământul primar şi 30 lei/pachet/elev din învăţământul gimnazial.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It