Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 12:51

Bacul de toamnă se apropie de final: probele scrise s-au încheiat!

Ieri, probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat de toamnă s-au încheiat cu disciplina la alegere a profilului şi specializării. Joi, de la proba obligatorie a profilului - Istorie şi Matematică - au lipsit 182 absolvenţi din cei 724 înscrişi în judeţul Argeş. În plus, se pare că vestea celor doi eliminaţi la Limba şi literatura română n-a înspăimântat pe careva, căci şi miercuri, la centrul de examen de la Liceul Teoretic "Ion Cantacuzino", din Piteşti, a fost eliminat un alt candidat pentru tentativă de fraudare a examenului. Începând de astăzi, candidaţii vor trece la partea a doua, care constă în evaluarea competenţelor, ce se va desfăşura după următorul program: 25 şi 28 august - Comunicare orală în Limba română; 29-30 august - Competenţe digitale; 30-31 august - Comunicarea într-o limbă modernă. Rezultatele iniţiale pentru probele scrise se vor afişa vinerea viitoare, iar cele finale, de după rezolvarea contestaţiilor, abia pe 6 septembrie. Reamintim faptul că un absolvent va fi declarat promovat la BAC numai dacă va obţine note peste 5 la toate cele trei probe scrise şi dacă va însuma media totală a acestora mai mare sau egală cu 6. Cei care nu vor promova nici de data aceasta, trebuie să ştie că, după trei astfel de eşecuri, cea de-a patra înscriere la Bacalaureat se va face contra cost, iar taxa va fi stabilită în funcţie de numărul probelor la care candidatul va da examen. În ceea ce priveşte centrul de examen pentru Competenţe, pentru liceele din Curtea de Argeş acesta va fi reprezentat tot de "Constantin Dobrescu", unde vor fi evaluaţi şi candidaţii provenind de la Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" din Domneşti.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It