Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 10:24

BAC-ul de toamnă se ţine în alt centru de examen!

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului pe anul 2017 se apropie cu paşi grăbiţi, aşa că s-au făcut publice şi care vor fi centrele de examen pentru fiecare zonă în parte. Astfel, în municipiul nostru va exista un singur astfel de centru, care, de data aceasta, va fi reprezentat de Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu", unde vor susţine BAC-ul absolvenţii de clasa a XII-a provenind de la toate liceele din Curtea de Argeş, cărora li se vor alătura cei de la Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" din Domneşti. Reamintim că a doua sesiune de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 21-31 august, iar rezultatele se vor afişa pe 1 septembrie parţial, urmate de cele finale, de după eventualele contestaţii, pe 6 ale aceleiaşi luni. Precizăm că sesiunea de toamnă va debuta cu probele scrise şi se va încheia cu evaluarea competenţelor, adică invers faţă de cum au fost programate lucrurile în vară.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It